Primarul Nicolae Robu a declarat, marţi, că va propune Consiliului Local ca dirijorul Cristian Măcelaru – născut și format la Timișoara, recent câştigător al Premiului Grammy, să i se confere titlul de Cetăţean de Onoare.

Cristian Măcelaru s-a format ca violonist în România, în orașul Timișoara. De la vârsta de 17 ani, s-a stabilit în Statele Unite ale Americii.

„Am crescut într-o familie cu 10 frați în care era un program foarte bine definit vizavi de școală și studiul muzical – declară artistul. La sfârșitul clasei a doua am început să cânt în orchestra bisericii. Activitățile din casă se reduceau la făcut focul și ce era strict necesar pentru că eram cel mai mic. Din clasa a cincea m-am axat foarte mult pe concursuri naționale și internaționale de vioară. Dimineața eram la școală, iar ziua studiam. Toți cei 10 frați urmau acest program: școală dimineața, studiu muzical în restul zilei. ”, declara pentru presa locală Cristian Măcelaru.

“Avem mari valori. Voi propune ca marele muzician Cristian Măcelaru, recent câştigător al Premiului Grammy, o performanţă greu de egalat, să devină Cetăţean de Onoare al Timişoarei. Este în pregătire proiectul de hotărâre în Consiliul Local”, a afirmat Nicolae Robu.

Pe lângă Philadelphia Orchestra, Cristian Măcelaru dirijează mai multe orchestre (Chicago Symphony, Filarmonica din New York, Filarmonica din Los Angeles şi altele, în sezonul 2016/2017 a condus Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks în două programe separate şi a debutat cu Royal Concertgebouw Orchestra, WDR Sinfonieorchester Koln, Weimar Staatskapelle, Royal Flemish Philharmonic şi New Japan Philharmonic cu Anne-Sophie Mutter ca solistă. În ultimele sezoane, a dirijat Deutsches Symphonie Orchester Berlin, Frankfurt Radio Symphony Orchestra, Gothenburg Symphony, Filarmonica din Rotterdam, City of Birmingham Symphony Orchestra, Halle Orchestra, Royal Scottish National Orchestra, BBC Symphony Orchestra Londra, Orchestre National de France Paris şi Orchestre National de Lyon.

În contextul Timişoarei 2021 – Capitală Europeană a Culturii, municipalitatea timişoreană a mai acordat, anul trecut, titlul de Cetăţean de Onoare fostului prim-dirijor al Operei Naţionale Române din Timişoara, Ladislau Roth, iar caricaturistul timişorean Ştefan Popa Popa’s, care deţinea deja acest titlu, a devenit “Ambasador Cultural al Municipiului Timişoara”.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania