Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode, a declarat luni că se vor construi între 40 și 100 de kilometri de autostradă până la finalul anului 2020. „Sigur că ne-am dori să depășim 100 de kilometri”, a spus Bode într-o emisiunea la TVR1.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

„Dacă ne referim strict la componenta de infrastrastructură rutieră, să spun așa, (…) noi avem 857 de kilometri de autostradă, suntem la coada Europei, avem 134 de kilometri în lucru și sperăm că în acest an, dacă antreprenorii se țin de termenele asumate, dacă antreprenorii respectă ceea ce am stabilit cu ei în teren, nu la telefon sau prin documente, putem discuta de minim 40 de kilometri de autostradă până în maxim 100 de kilometri de autostradă. Singur că ne-am dori să depășim 100 de kilometri”, a declarat Lucian Bode, ministrul Transporturilor, potrivit Mediafax.

Acesta a adăugat că în patru ani vom avea o autostradă care va traversa toată țara, de la Constanța la Nădlac.

„Constanța București, Autostrada București Inelul de Sud, cu potențial de a fi începute lucrările în acest an, București – Pitești Autostradă, Pitești – Sibiu cu cele două secțiuni avansate, de la Sibiu la Nădlac, circulăm pe Autostradă cu două excepții, avem Lotul 3 Lugoj-Deva, 21 de kilometri, unde am dat în trafic cu restricții de viteză și de tonaj (…), iar Lotul 2, 13 kilometri, suntem în licitație și sperăm să semnăm contractul cât mai repede (…) și atunci putem vorbi de coridorul Constanța -Nădlac în următorii 4 ani de zile, avem și noi autostradă care leagă România de la un capăt la altul”, a mai precizat ministrul Lucian Bode.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.