Tibi Ușeriu este la 150 de km distanţă de finalul ultramaratonului Yukon Arctic din Nordul Canadei. Momentan se menţine pe poziţia a doua, însă este tot mai aproape de primul clasat, un elveţian care are un avans de patru ore. Tibi este foarte obosit, iar frigul îi dă mari bătăi de cap. Totuși, el rămâne optimist şi convins că poate duce cursa până la capăt. În cursă, în afara lui Tibi, mai sunt doar trei concurenți!

După patru zile de cursă infernală, printre gheţuri, la temperaturi chiar şi de minus 40 de grade, Tibi Ușeriu duce o luptă incredibilă cu propriile limite. I-a mărturisit fratelui său, la telefon, că înfruntă dificultăţi, dar este optimist. Trebuie doar să termine cursa și locul 2 e al lui.

Tibi la Yukon Arctic Ultra: al treilea telefon

Sunt aproape 100 de ore de când Tibi a luat startul în nebunia de la Yukon Arctic Ultra. Nu are raclete pentru zăpadă, a avut probleme cu stomacul, are o degerătură, e un frig crâncen, iar elvețianul cu care s-a luptat mai toată cursa are un avans serios. Dar… "îi ok!" GO TIBI!

Geplaatst door Tasuleasa Social op Maandag 3 februari 2020

Pe locurile 3 și 4 sunt doi finaliști de la 6633, unul a fost pe locul 2 și celălalt pe locul 3. Unul dintre ei are o degeratură și se va decide în orele următoare dacă pleacă mai departe sau nu. Și cam asta e tot, alții nu au mai rămas.

”Tibi a ajuns în McCabe Creek și se odihnește. Mai sunt 150 km până la final, iar traseul e foarte greu, sunt multe urcări abrupte. Anul trecut i-au degerat degetele de la picioare așa că pielea nouă e foarte subțire și foarte sensibilă. A parcurs până acum 350 kilometri și zice că durerile-s cam mari în zonele degerate. Și el rar zice că-l doare ceva …”, scriu cei de la Tășuleasa Social în jurnalul de cursă.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.