Guvernul Orban a fost demis miercuri, la 3 luni și 1 zi de la învestire, după ce moțiunea de cenzură a PSD a trecut, cu 261 de voturi. Pentru a trece moțiunea erau necesare 233 de voturi. 

Adoptarea moțiunii de cenzură este un prim pas pentru anticipate. Potrivit Constituției, Parlamentul poate fi dizolvat de președinte dacă respinge două propuneri de învestitură a unui nou Guvern în termen de 60 de zile.

Strategia liberalilor este ca, în cazul în care moțiunea trece, Ludovic Orban să vină în Parlament să ceară votul, însă parlamentarii PNL să voteze împotrivă.

În cazul în care toți pașii legali ar fi îndepliniți, liberalii vor ca alegerile anticipate să aibă loc odată cu localele, în iunie. Potrivit Constituţiei, candidatul pentru funcţia de prim-ministru, desemnat de preşedinte după consultări cu partidele, va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

Constituţia prevede, la articolul 103, că preşedintele desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Conform Constituției, refuzul Parlamentului de a acorda încrederea unui Cabinet timp de 60 de zile şi numai după respingerea a cel puţin două propuneri în acest sens duce la dizolvarea Parlamentului. “După consultarea preşedinţilor celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, preşedintele României poate să dizove Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură”.

În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni ale mandatului preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, mai prevede Constituția.
Ludovic Orban poate rămâne premier interimar până la învestirea noului Cabinet de către Parlament, asta însemnând inclusiv până la anticipate.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania