Nevoia de a prescurta scrisul este veche și pare să fi fost, la începuturi, legată de textele ce urmau să fie gravate pe monede. Așadar, abrevierea ar fi apărut ca o soluție la înscrierea unui text într-un spațiu limitat. În mod riguros, distingem astăzi între abrevieri, acronime, sigle și simboluri, prezentate, în ortografie, sub numele generic de abrevieri.

Abrevieri

Abrevierea (din lat. brevis, „scurt”) este o prescurtare, adică reducerea unui cuvânt, sau a unui grup de cuvinte, la câteva litere, considerate suficiente, dar fără să se piardă înțelesul. În general, nu se folosesc abrevieri în scrierile literare, dar ele sunt frecvente în textele științifice și în cele administrative.

Va trebui, de la început, să distingem între abrevierile dictate de diverse împrejurări și de uz propriu, cum ar fi notițele luate de un student la un curs, și abrevierile convenționale, normate, recomandate de autoritățile competente și care sunt, în majoritatea cazurilor, internaționale.

Există diferite feluri de a abrevia, fapt care impune reguli diferite de scriere. Astfel, reținem:

1. Abrevierea prin litera inițială, mare sau mică, a unui cuvânt, urmată de punct:

p. = pagină, v. = vezi, I. L. Caragiale = Ion Luca Caragiale, M. Preda = Marin Preda

Remarcă. Fac excepție abrevierile punctelor cardinale, care se scriu cu majusculă, dar nu sunt urmate de punct:

N = nord, S = sud, E = est, V = vest

2. Abrevierea prin eliminarea literelor finale, urmată de punct:

acad. = academician, arh. = arhitect, art. = articol, cap. = capitol., ex. = exemplu, ing. = inginer, prof. = profesor, serg. = sergent, str. = stradă; Al. Brătescu-Voinești = Alexandru Brătescu-Voinești, Șt. O. Iosif = Ștefan Octavian Iosif.

3. Abrevierea prin eliminarea literelor interioare, urmată de punct:

bd. = bulevard; dr. = doctor; lt. = locotenent.

Remarcă.

● Substantivele domnul, domnului; doamna, doamnei; domnișoara, domnișoarei; domnii, domnilor, când preced nume de persoane, de funcții etc., se scriu fără cratimă în abrevieri, dar urmate de punct: dl., dlui.; dna., dnei.; dra., drei; dnii., dlor.

● Cratima se folosește în abrevierea pronumelor personale de politețe: d-lui = dumnealui; d-ei = dumneaei; d-ta, d-tale = dumneata, dumitale; d-sa, d-sale = dumneasa, dumisale; d-lor = dumnealor; d-voastră = dumneavoastră etc. În cazul formei dumneavoastră, DOOM recomandă și scrierea dv. sau dvs. datorită largii lor răspândiri. Ortografierea cu majusculă Dv. sau Dvs. este permisă, fiind dictată de rațiuni personale de stil reverențios.

● În cazul termenilor și expresiilor împrumutate din latină, abrevierile se vor scrie în italic (cursive), cu excepția formei etc. = et cetera / et caetera („și celelalte”): , cf.= confer „compară”, f. sau f°. = folio, ib. sau ibid. = ibidem, id. = idem, op.cit. = opere citato „opera citată”, pass. = passim „în locuri diverse”, r° = recto, v° = verso.

● În abrevierea unor termeni compuși sau ai unor expresii latinești, nu se lasă spațiu între cuvintele abreviate: a.c.=anul curent, d.a.= după-amiază, î.e.n.= înaintea erei noastre, s.m. = substantiv masculin; N.B.= nota bene („bagă de seamă”), P.S.= post-scriptum (adaos după semnarea unui mesaj).

● Dacă unul sau toți termenii se scriu în mod obișnuit cu majusculă inițială, majuscula se va păstra și în abreviere: d.H. = după Hristos, A.S.R. =Alteța Sa Regală, Î.P.S =Înalt Prea Sfințitul.

Sigle

O definiție specifică a siglei, în limba română, o găsim în Dicționarul de termeni lingvistici, 1998:

SÍGLĂ s. f. (cf. fr. sigle, lat. sigla): prescurtare convențională formată din litera inițială sau din grupul de litere inițiale folosite în inscripții, în manuscrise etc. pentru a evita cuvintele sau titlurile prea lungi, ca de exemplu ArhO (Arhivele Olteniei), RRL (Revue Roumaine de Linguistique), SG (Studii de gramatică) etc.

Așadar, adăugăm noi, sigla (lat. sigla „semne prescurtate”) este o prescurtare formată din „litera inițială sau din grupul de litere inițiale” pronunțate cu numele literelor din limba română sau din limbi străine. Dacă o abreviere (S.S. = Sfinția Sa) nu se poate citi decât in extenso, adică „S.S. = Sfinția Sa”, o siglă (SS = Schutzstaffel, „eșalonul de protecție”, organizație paramilitară nazistă) se va pronunța doar prin citirea literelor („es-es”, în exemplul nostru). De asemenea, la sigle, punctul de abreviere este facultativ, tendința actuală fiind omiterea lui. Nu se lasă spații între literele siglei.

Astfel, sunt sigle: ANAF (pronunțat: „anáf”) = Agenția Națională de Administrare Fiscală; C.F.R. sau CFR (pronunțat: „ceferé”) = Căile Ferate Române; IMB (pronunțat: „ibeém” sau „aibiém”) = International Business Machines; UNESCO (pronunțat: „unésco”) = United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization.

Acronime

Iată o definiție specializată pe  care o găsim în Dicționar de termeni lingvistici (1998):

ACRONÍM s. n. (< fr. acronyme): cuvânt format din prima sau din primele litere ale cuvintelor care compun o sintagmă, o expresie, un titlu etc., ca în O.Z.N. (Obiecte zburătoare neidentificate).

Trebuie să precizăm, pentru o corectă înțelegere, că, în comparație cu sigla, acronimul se comportă ca un nume comun: laser, lasere („Romania are cel mai puternic laserdin Europa.”, Internet); ozene, ozeneuri („Dar să vedeți cum le-a fost concertul… [] Cu un start de concert de parcă chemau ozeneurile – desigur, m-am simțit chemată, am luat o gură de cafea rapid să alunec mai ușor pe rază și m-am lăsat răpită până în ultimul moment.”, Internet); radar, radare („Noile radareale politiei rutiere i-au speriat de moarte pe trei olteni.”, Internet).

Alte acronime: (ieșit din uz) aprozar, aprozare, „unitate comercială pentru produse agroalimentare” (apro[vizionare] cu zar[zavat]), CV, CV-uri, „curriculum vitae”; PR, PR-ul, „public relations, relații publice”; TBC, TBC-ul „tuberculoză”.

Simboluri

Simbolurile sunt invariabile, nu se scriu niciodată cu punct după abreviere și pot fi reprezentate prin:

1. o literă: C = carbon; h = oră; K = kelvin; l = litru; m = metru; V = volt.

Remarcă. Simbolurile chimice se scriu totdeauna cu majusculă inițială.

Dacă simbolurile unităților de măsură provin din substantive comune (litru, metru), acestea se scriu cu literă mică. Dacă simbolurile provin din nume proprii (K = kelvin < Kelvin, V = volt < Volta), atunci ele se scriu cu majusculă.

• un grup de litere: ° C = grade Celsius; dal = decalitru; EUR = euro; km = kilometru; kW = kilowatt; min = minut.
• un grup de litere și cifre: H₂O = apă; m³ = metru cub.
• un semn convențional: @ = „a rond”, folosit îndeosebi la adresele curierului electronic; © = copyright („drepturi de autor”); & = „et”, și; € = euro; $ = dolar; § = paragraf; † = mort, decedat; + = plus; < = mai mic ca; π = pi; % = procent.
• o pictogramă: simbol de pericol etc.

Punctul

Ca semn diacritic(care însoțește litera), punctul se întrebuințează la scrierea literelor mici „i” și „j”. De aici și expresia „a pune punctul pe i” care înseamnă „a atrage atenția asupra ceea ce este esențial într-o discuție, a spune ceea ce trebuia spus, a trage o concluzie”.

Ca semn ortografic, punctul este folosit în abrevieri, așa cum am văzut în exemplele de mai sus. Punctul de abreviere poate fi folosit și în scrierea numerelor începând cu 1 000 (de exemplu, 1.234.567). De asemenea, poate fi folosit la scrierea datei (15.01.1850), a numerelor de telefon etc.

Punctul este însă un semn de punctuație, de vreme ce de la el își trage numele această ramură a lingvisticii.

Autor: Dan Caragea (Portugalia) Critic literar, publicist, eseist, critic de artă, critic de teatru și traducător român. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Din 2011, Senior Editor, iar din 2019, redactor-șef în cadrul redacției Occidentul Românesc.