fbpx
spot_img
17.7 C
Cluj-Napoca
AcasăEDITORIALDurerea unui “corcit”

Durerea unui “corcit”

Publicat în

spot_img
spot_img

Ce nu inteleg cei care ma injura pentru ce am scris vis-à-vis de intamplarea din Ditro este durerea mea ca om. Durea unuia fara identitate. Pentru ca nu ma simt nici maghiar 100%. Nici roman 100%. Nu ma simt nimic in afara de a fi american. Asta, da. Cu siguranta. Sunt mandru sa fiu american. Dar cand vine de locul unde m-am nascut si am crescut, eu sunt un “corcit” din Ardeal. Sunt un nimic. Si asta ma doare.

Sa clarificam intai un lucru: eu imi descriu emotiile in ceea ce scriu, ce simt. Nu deciziile rationale. Deciziile mele rationale, atata timp cat am fost cetatean al statului roman, au fost foarte corecte fata de stat: mi-am indeplinit toate obligatiile civice, inclusiv in situatii in care romanii 100% nu au facut-o, am platit taxe, am votat. Nu vorbesc urat de tara si nici de institutiile ei. Eu descriu doar ce simt, iar starea sufleteasca este ceva ce avem si nu putem schimba prin gandirea noastra. Nu ma pot forta sa simt altfel. La fel cum cei care ma injura nu se pot forta sa ma iubeasca. Dar se pot abtine sa ma injure. Asta, da – injuratul este o decizie “rationala”.

Sa clarificam inca un lucru: eu sunt pentru multi din Romania un “defect”. Ceva ce nu apare in statistici si nu este discutat de nimeni in studii stiintifice.

Cand m-am nascut, prenumele meu a fost inregistrat de functionara de la primarie ca fiind – Alexa. Desi eu sunt Elek. Am fost intotdeauna strigat – Elek. Poate “Ielec” de un fost profesor moldovean. But close enough. Deci prima intrebare pentru cei care ma dezaproba: De ce nu am putut fi legal Elek? De ce a trebuit sa fiu Alexa pentru statul roman?

Mai departe. Eu sunt reformat. Mi s-a spus de nenumarati din tara ca religia mea este gresita. Ca sunt un pagan. Intamplator, sunt un om credincios. Nu am raspuns niciodata la astfel de etichete pentru ca credinta mea este in inima mea. Nu pe limba. Totusi, ma doare sa fiu considerat pagan. Atentie! Pagan, nu ateu. Ca este o diferenta mare intre a fi ateu si a fi pagan.

In fine, niste prieteni buni, romani, mi-au spus odata urmatorul lucru: “Tu esti un tip de treaba. Dar nu intelegem cum poti avea un nume maghiar. Nu se poate sa fi maghiar. Mai mult ca sigur esti un roman maghiarizat. Caci asta s-a intamplat frecvent in Ardeal.” Nu neg ca s-a intamplat. Stiu si eu un Nicolae care a devenit Miklos. Bunicul meu, tatal mamei mele. Doar ca nu asta este povestea numelui meu de familie. Tatal meu a fost dintr-o familie care probabil venea din Secuime, si care a fost extrem de constienta si de mandra de identitatea ei maghiara. La fel de mandra ca familia mamei mele de identitatea ei romana. Ma bucur ca ei m-au considerat un tip de treaba, pentru ca tin foarte mult la ei. Dar asta nu are nici o legatura cu ipoteza lor ca as fi roman maghiarizat.

Sa recapitulam, deci. Treizeci de ani cat am trait in Romania am fost 1 – un om fara prenume, caci Alexa (cum sunt in actele romanesti) nu este prenumele meu; 2 – am fost pentru destui un pagan, caci a fi reformat inseamna a fi de o religie gresita, si 3 – am fost un tip de treaba doar pentru ca stramosii mei trecusera prin maghiarizare, caci altfel probabil nu as fi fost de treaba.

“Corcitul” de mine

Ce am scris acum nu sunt lucruri inventate. Este viata mea. Nu ma poate contrazice nimeni. Iar emotiile mele sunt rezultatul acestei vieti. Ungurii nu ma considera ungur in momentul in care deschid gura. Romanii ma considera altceva din cauza numelui meu de familie. Ma injura imediat daca spun ceva ce li se pare suspect. Eu sunt o “corcitura”. Un om care nu exista de fapt in statisticile oficiale, caci numaratoare la recensamant nu are categoria “corcitura”. De facto, noi nu apartinem nimanui.      

Lipsa unei identitati clare a fost pentru mine o durere imensa cat am trait in Romania. Nu doresc nimanui sa fie o frunza pe apa, fara radacina. Poate singurul avantaj pe care l-am avut ca o “corcitura” a fost ca am fost obligat sa fiu flexibil in gandire. Am fost obligat sa ascult si sa inteleg punctul de vedere al ambelor tabere.

Nu am nici o indoiala ca Unirea din 1918 a rezolvat nedreptatile etnice la care fusesera supusi romanii sute de ani. Nu am sa spun mai mult pentru ca nu sunt istoric. Unirea de la 1918 le-a facut dreptate. Au putut sa-si exprime fara retineri identitatea lor nationala. Unirea a fost ceea ce si-au dorit. A fost visul lor. Bunicii mei arborau la fiecare sarbatoare tricolorul la casa, fara sa le-o ceara nimeni. Iar in pozele ei din tinerete, bunica mea apare in costum popular din judetul Alba, incinsa cu tricolorul la brau. Unirea din 1918 le-a facut dreptate bunicilor mei.      

Pe dealta parte, Unirea din 1918 nu a facut dreptate celorlalti bunici ai mei, cei din partea tatalui. Acum o suta de ani, ei s-au trezit, ca toti maghiarii din Transilvania (inclusiv secuii), cu o cetatenie pe care nu au cerut-o, nu au vrut-o, si care a fost fortata asupra lor. Bunicii mei nu au avut de ales. Mi-a spus-o doar tatal meu. Si maghiarii au avut adunarea lor la Cluj, pe 22 decembrie 1918, cand 40000-50000 de maghiari au spus ca vor sa ramana maghiari. Adunarea de la Cluj este un fapt istoric. S-a intamplat. Este documentat. Este realitate. Ghinionul maghiarilor din Ardeal a fost ca cererea lor nu s-a luat in calcul. Nu a contat pentru nimeni si pentru nimic, desi presedintele american Wilson afirmase dreptul tuturora la autodeterminare ca principiul fundamental. Drumul insa a fost extrem de lung de la Cluj pana la Paris. Nu reusesc acum sa gasesc numerele exacte, dar am citit candva ca o parte semnificativa a populatiei maghiare din Ardeal (poate o treime?), inclusiv cam toate elitele lor, au plecat in Ungaria dupa unirea Transilvaniei la regat. Dar multi au ramas, inclusiv familia tatalui meu. A fost bine ca au ramas si nu au plecat si ei in 1918? Depinde. Un lucru este insa cert: eu n-as fi existat daca ei plecau din Ardeal in 1918.

De ce?

Asa ca dupa o suta de ani continua sa existe problema ca secuii si destui din maghiarii din Ardeal nu simt ca sunt cetatenii care ar vrea ei sa fie. Dar s-au resemnat pentru ca nu au ce face, si oricum nimeni nu este interesat sa construiasca o solutie care sa-i faca sa se simta ca identitatea si cultura lor nu sunt in pericol. O solutie care sa functioneze pentru toti din Ardeal. Destui au acum si cetatenia maghiara, si considera ca Budapesta si Viktor Orban le reprezinta interesele mult mai bine decat statul roman sau UDMR.

Repet, si stiu ce spun pentru ca am studiat problema asta. Vina nu este a omului ca simte intr-un fel, ci a celui care i-a produs emotia respectiva. Emotia, trairea, este rezultatul, nu cauza. Vina nu este a mea ca ma simt “corcitura”, ci a acelora care m-au facut si ma fac sa simt asta. Eu doar sufar. Eu sunt victima.

Ca orice lucru maturat sub pres, frustrarea mocnita a maghiarilor genereaza tot felul de rezultate, unele bune, altele nu. Eu cred ca secuii sunt ancora prin care maghiarii din Ardeal reusesc sa-si pastreze identitatea si cultura. Fara secui, maghiarii ar fi fost deja de mult absorbiti, mai ales in marile orase. Fara suficiente licee, dar mai ales fara universitati in limba materna, orice minoritate dispare. E un lucru bine stiut ca cea mai puternica metoda de asimilare este ingreunarea educatiei in limba materna. Bineinteles, apare de facto si izolarea de restul, caci izolarea este perceputa ca mijlocul de a-ti pastra identitatea. Dar izolarea nu este niciodata buna si produce consecinte bizare si rele.

Problema de care scriu este cea a disonantei pronuntate intre majoritari si minoritari. Din fericire, este liniste majoritatea timpului, dar apar din cand in cand situatii care arata ca de fapt exista ceva clocot sub patura de liniste.

Acum, la problema asta pot fi multe solutii bune si constructive, dar primul pas este sa admiti cu responsabilitate si demnitate ca nu toti care s-au nascut in Romania sunt fericiti ca au cetatenia romana … O au pentru ca asa a fost soarta lor, nu dorinta. Eu am fost unul din ei, iar “solutia” mea a fost sa devin cetatean american. Dar sa ne oprim de la a clama solutii naïve, gen festivalul painii si alte aiureli … Vorbim aici de ceva mult mai adanc si mai serios de cat o dupa-masa de cuvantari politice.

Eu nu dau vina pe nimeni. Mi-am dus crucea durerii de “corcitura” fara identitate fara sa ma plang nimanui. Cand am simtit ca nu mai pot, am plecat, am devenit altceva, si acum sunt linistit pentru ca apartin si eu cuiva. Eu sunt acum doar un chibitz de pe margine. Atat. Dar cred ca exista o problema de identitate cat Casa Scanteii. Si cu cat este ea mai aruncata sub pres, cu atat va izbucni mai tare. Ca un abces pe care pui o plomba.

Si daca mintea imi joaca feste, vorbesc prostii, si nu exista nici o problema de identitate – atunci foarte bine. Imi cer scuze si Felicitarile mele tuturor! Va rog sa ignorati vorbele unui biet nebun idiot ca mine.

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: Sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.

Alex Doboli

Alex Doboli este absolvent al Universității Politehnica din Timisoara și profesor la Stony Brook University din New York.

Articole recente

Sistare alimentare cu gaze naturale pentru consumatorii din localitatea Vulcan

Delgaz Grid a fost nevoita sa sisteze alimentarea cu gaze naturale pentru consumatorii din...

Dublă lansare de carte la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara

Evenimentul este găzduit de Galeria Indecis, în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Program bogat și multă distracție la ediția cu numărul 26 a Zilelor Orașului Satu Mare

Evenimentul are loc în 24-26 mai. Vezi programul complet

International Staff Week la Universitatea Politehnica Timișoara, cu oaspeți din 16 țări

Universitatea Politehnica Timișoara organizează în perioada 20-24 mai 2024 cea de-a doua ediție a Săptămânii Internaționale Erasmus+, cu tema „Sinergii în lumea academică: cultivarea alianțelor, facilitarea interculturalității și promovarea durabilității”.

Mai multe articole de același fel

Iohannis, secretar general al NATO – rezultatul unei strategii premeditate și coordonate

Încă din 2021, se vorbește despre o posibilă candidatură a președintelui Iohannis la funcția de secretar general al Alianței, lucru ce confirmă o rațiune strategică ce sprijină această decizie. Nu lansează nimeni în spațiul public astfel de informații, ce au fost ulterior perpetuate în 2022 și 2023 fără să aibă un fundament.

Politica românească, un adevărat “Dejun pe iarbă”

Ultimele săptămâni de erori imputate altora (a se citi “politică”), prezentate abundent prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare în masă, ne transformă pe noi, românii, în adevărați “voyeuri” ai unui tablou plin de atâta nesimțire babilonică încât până și celebrul Eduard Manet ar fi fost încurcat dacă ar fi fost solicitat să transpună în artă aceste realități halucinante

Shakespeare, cheie de dezlegare a “enigmelor” politicii românești

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a declarat săptămâna aceasta că premierul Ciolacu ar fi mers la el în birou să-i propună să candideze la Președinția României. La scurt timp după aceea, într-o ieșire demnă de o prezență pe covorul roșu, în cadrul unei gale de premiere a celor mai buni actori de tragi-comedie, Marcel Ciolacu a infirmat categoric afirmațiile înaltului oficial NATO, ridiculizându-l pe bietul președinte de o noapte al României