Primarul Zalăului, Ionel Ciunt, a fost ales, joi, în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Sălaj a PSD, acesta înlocuindu-l în funcţie pe Tiberiu Marc, care a condus partidul timp de 15 ani.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

Alegerea unei noi echipe de conducere a PSD Sălaj a avut loc în cadrul unei conferinţe judeţene extraordinare a partidului, pentru funcţia de preşedinte candidând Ionel Ciunt şi fostul prefect, Florin Florian.

Dintre cei 106 delegaţi prezenţi la conferinţă, 62 i-au acordat votul lui Ionel Ciunt şi 44 contracandidatului acestuia.

“Vă mulţumesc că mi-aţi acordat încrederea. E o misiune grea, dar dacă asta mi-am dorit, asta s-a întâmplat. (…) Avem treabă multă şi de luni o să discutăm într-adevăr de măsurile care se impun, măsuri eficiente, măsuri prin care să câştigăm şi să reconstruim organizaţiile locale din fiecare comună, măsuri care, în final, desigur, să ne ducă spre victorie la alegerile care urmează”, a precizat, după alegerea sa ca preşedinte al PSD Sălaj, Ionel Ciunt.

În vârstă de 56 de ani, Ionel Ciunt este de profesie medic veterinar, specializat în igiena alimentelor.

În plan profesional a fost director executiv la Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sălaj, de două ori prefect, administrator public al judeţului şi, din 2016, primar al Zalăului.

În plan politic a ocupat, până miercuri, funcţia de preşedinte al PSD Zalău, el fiind înlocuit de Călin Forţ.

În urma alegerilor de joi, echipa de conducere a PSD Sălaj a fost completată Sergiu Panie, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Sălaj, ca preşedinte executiv, şi Alin Demle, antreprenor, consilier judeţean, ca secretar executiv.

Sursa: Agerpres

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.