Deputatul Dorel Căprar, inculpat în dosarul şpăgilor adunate de DRDP Timişoara, a fost ales, vineri, preşedinte al PSD Arad. Conferinţa Extraordinară a avut loc, deşi conducerea partidului a cerut amânarea ei. Mihai Fifor a refuzat să participe la şedinţă, apreciind că procedura este ”viciată în profunzimea ei”.

Pe pagina de Facebook Știrile Transilvaniei găsiți cele mai importante știri ale momentului, opinii și analize. Dați-ne LIKE!

Cu toate că a anunţat că se înscrie în cursă, Mihai Fifor a refuzat să participe la aceste alegeri, acuzând că acestea sunt nestatutare. Chiar şi fără el, membrii cu drept de vot din PSD şi-au ales conducerea. În sala în care a fost organizat evenimentul au fost peste 100 de oameni prezenţi, însă şi-au exprimat votul doar membrii Comitetului Executiv, în număr de 83. De menţionat, trei dintre ei au refuzat să voteze atât pentru preşedinte, cât şi pentru celelalte persoane din conducerea organizaţiei.

Dorel Căprar a fost ales preşedinte al PSD Arad cu 75 de voturi pentru şi 5 împotrivă. Funcţia de preşedinte executiv va fi deţinută de Vasile Bociort, care a primit 63 de voturi pentru, 13 împotrivă, restul de 4 fiind nule. PSD Arad va avea un număr de 17 vicepreşedinţi, respectiv: Adrian Butunoi, Dan Pocrişer, Emil Otlăcan, Gheorghe Sabău, Marius Sulincean, Dan Bogoşel, Flore Ciucur, Andrei Neda, Ioan Gligor, Angela Costea, Crina Miculiţ, Flavius Oncu, Toma Banciu, Adrian Manta, Francisc Kempf, Cristian Voia şi Cosmin Oprean. Aceştia, fiind pe listă, au primit 76 de voturi pentru, 2 împotrivă şi 2 voturi au fost nule.

În cadrul Conferinţei Extraordinare, a fost votată şi o rezoluţie. PSD Arad îl va susţine la preşedinţia PSD naţional pe timişoreanul Sorin Grindeanu.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.