Un grav accident de circulație a avut loc în urmă cu câteva minute pe strada Horea din Cluj-Napoca, martorii susținând că cel puțin o persoană este grav rănită, iar una dintre mașini a izbucnit în flăcări. Cei prezenți au stins repede începutul de incendiu, însă situația nu este deloc clară în acest moment. Șoferul unuia dintre autoturisme, un BMW înmatriculat în Republica Moldova, a fugit de la locul accidentului, fiind prins însă după doar câteva minute de către polițiști.

Pe grupul de Facebook INFO TRAFIC jud. CLUJ, utilizatorii scriu că o a doua persoană, pasager în autoturismul marca BMW, ar fi fugit de polițiști, fiind însă prinsă și încătușată. Polițiștii au fost văzuți cu armele în mână alergând după cei doi.

Conform primelor informații de la IPJ Cluj, conducatorul auto care ar fi provocat accidentul are 21 ani și este din Republica Moldova. El a fugit de la locul accidentului, dar a fost prins în scurt timp de polițisti pe strada Racovita. A fost testat și s-a constatat că avea 0,35 mg/l alcool pur un aerul expirat.

”O autospecială cu modul de descarcerare, trei echipaje SMURD și unul SAJ au fost alertate în jurul orei 19.00 pentru a gestiona o situație de urgență ca urmare a unui grav accident rutier, produs pe strada Horea din municipiul Cluj-Napoca. Pompierii sosiți la locul solicitării au găsit două autoturisme avariate, în care se aflau încarcerate două persoane. Pompierii au acționat pentru descarcerarea tânărului de cca 20 de ani, aflat în stare de inconștiență și a unei femei de cca 40 de ani care era conștientă și cooperantă. Au fost folosite echipamentele speciale pentru a extrage persoanele dintre fiarele contorsionate astfel încât să nu se agraveze leziunile suferite. Acestea au fost predate echipajelor medicale pentru a fi transportate la spital și pentru a primi îngrijiri de specialitate. De asemenea, un bărbat de cca 40 de ani a fost consultat de către un echipaj SAJ și urmează să fie transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, se arată într-un comunicat de presă al ISU Cluj.

Credit foto : Vlad Mureșan, grupul de Facebook INFO TRAFIC jud. CLUJ

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.