fbpx
12.7 C
Cluj-Napoca
AcasăSOCIALJurnaliştii vor fi scutiţi de plata impozitului pentru veniturile din salarii sau...

Jurnaliştii vor fi scutiţi de plata impozitului pentru veniturile din salarii sau asimilate salariilor şi pentru cele din drepturi de autor

Publicat în

spot_img
spot_img

Iniţiativa legislativă prin care jurnaliştii sunt scutiţi de plata impozitului pentru veniturile din salarii sau asimilate salariilor şi pentru cele din drepturi de autor a fost adoptată marţi de Camera Deputaţilor, care este cameră decizională, urmând să fie trimisă la promulgare, scrie news.ro

Propunerea, care îl are ca iniţiator pe social-democratul Valeriu Steriu şi este susţinută de parlamentari PSD, ALDE şi PMP, completând Legea 227/2015 privind Codul Fiscal a fost adoptată cu 174 voturi ”pentru”, 2 ”împotrivă”, 91 de abţineri. Cele mai multe voturi favorabile au aparţinut PSD, iar abţinerile au fost preponderent ale PNL şi USR.

În expunerea de motive, mass media este definită drept ”un fenomen valoros şi eficient în transmiterea informaţiilor, având, în acest context, receptivitate şi influenţe modelatoare (educaţionale) şi mobilizatoare deosebite asupra publicului larg de toate vârstele, de toate profesiile şi de toate convingerile”. De asemenea, în text se mai arată că ”principala valoare la care ţin jurnaliştii şi la care trebuie să ţină societatea este libertatea presei”, iar ”importanţa jurnalismului în viaţa omului este inegalabilă, deoarce este conceput pentru a susţine o cauză nobilă”. Textul se reveră la faptul că  ”mass-media din România se află într-o situaţie economică foarte dificilă”, iar ”piaţa mass-media se restrânge atât în privinţa operatorilor, cât şi a forţei de muncă”, ceea ce justifică un tratament fiscal favorabil.Iniţiatorii propun ca, în Codul Fiscal, după punctul 47 al articolului 7, „Definiţii ale termenilor comuni”, să fie introdus un nou punct, 48, care defineşte activitatea de jurnalism ca fiind „cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii radioului şi a altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi de televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, marine sau aeriene, care se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi în a unui contract de drepturi de autor”.

După punctul 4 al articolului 60 referitor la scutiri, din cadrul capitolului vizând impozitul pe venit, se introduce un nou punct, punctul 5, astfel că sunt scutite de la plata impozitului pe venit „persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor prevăzute la art.76 alin (1) – (3) şi pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfăşurării activităţii de jurnalism, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al ministrului Finanţelor”.

Articolul 76 defineşte veniturile din salarii şi asimilate salariilor.

Guvernul a anunţat că nu susţine propunerea legislativă.

Redactia

Articole recente

Dominic Fritz: Am semnat parteneriatul cu IFC, divizia de dezvoltare a Băncii Mondiale pentru un nou spital municipal la Timișoara

Dominic Fritz face primul pas pentru construirea unui spital nou în Timişoara

ADR Centru a lansat proiectul pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale din învățământul primar și secundar obligatoriu

Peste 16 milioane euro sunt alocați pentru finanțarea infrastructurii și serviciilor educaționale

Consilierii locali din Târgu Mureș au aprobat proiectul reamenajării străzii Bolyai

Scopul proiectului este de a încuraja mobilitatea bazată pe mersul pe jos, cu bicicleta, diminuarea traficului rutier, reducerea congestiei în zona centrală, îmbunătățirea condițiilor de trafic

Directorul general al Teatrului Național din Timișoara, Ada Hausvater, distinsă cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler

Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024, emis de președintele României cu prilejul Zilei Culturii Naționale, consfințește acordarea acestui prestigios titlu Adei Hausvater, „în semn de înaltă apreciere pentru meritele importante în aducerea dramaturgiei românești și a Teatrului Național Mihai Eminescu în prim-planul culturii europene, pentru dezvoltarea prin arta dramatică a spiritului civic și democratic în Timișoara”, subliniind, de asemenea, dubla sa calitate de regizor și manager de teatru.

Mai multe articole de același fel

Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul e-Factura, extinsă până la 31 mai

De la implementarea sistemului RO e-Factura, Ministerul Finanţelor a avut numeroase discuţii şi întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri pentru îmbunătăţirea platformei, iar prelungirea perioadei permite persoanelor impozabile să îşi continue adaptarea procedurilor/sistemelor la noile cerinţe, pentru a evita sancţiunile.

Conferinţă dedicată provocărilor digitale în jurnalismul contemporan, cu ocazia aniversării a 135 de ani de existenţă a Agenției Naționale de Presă AGERPRES

La mulți ani, AGERPRES!!! În 27 martie 2024 se împlinesc 135 de ani de la înfiinţarea primei agenţii de presă "românească, naţională şi autonomă", având titulatura de Agenţia Telegrafică a României sau Agenţia Română - "Agence Telegraphique de Roumanie" - "Roumagence".