13 românce obligate să se prostitueze în Spania au fost salvate de Garda Civilă din Málaga. Tinerele erau racolate din România prin metoda „Loverboy”, apoi obligate și șantajate să se prostitueze. Organizația, care a obținut un profit de 5 milioane de euro, a fost demontată odată cu arestarea a 16 persoane.
Operațiunea s-a desfășurat în două faze: una în România, unde polițiștii au arestat 12 persoane, printre care și liderii organizației, iar o a doua a avut loc în Málaga, unde Garda Civilă a făcut mai multe percheziții domiciliare și a arestat patru bărbați, doi români și doi spanioli.
Au descins, de asemenea, şi în două cluburi de noapte din Málaga, unde le-au găsit pe românce. De pe urma victimelor, membrii reţelei au reuşit să obţină un venit de peste 5 milioane de euro. Pentru a spăla acești bani, infractorii cumpărau imobile și autoturisme pe numele rudelor.