Recomandare de vreme faină: Ochiul Beiului și Cascada Beușnița din județul Caraș-Severin.

Noi am făcut acestă plimbare primăvara și consider că este cel mai potrivit anotimp pentru a explora Traseele Nerei, în special Cascada Beușnița, deoarece fluxul de apă acumulat în acea perioadă îi oferă o frumusețe aparte iar în celelalte anotimpuri, din cauza lipsei ploii, cascada este aproape secată.

Punctul de plecare pentru a ajunge la Parcul Național Cheile Nerei este satul Sasca Montană, drum pe care îl poți parcurge cu mașina. Dar să știți că șoseaua lasă de dorit! Taxa pentru accesul în Parcul Național este de 5 lei, iar până la păstrăvărie poți parcurge traseul de 3 kilometri cu mașina, însă noi am preferat să o luăm la pas pentru a admira frumusețea naturii. De la păstrăvărie, singura cale de a ajunge la Ochiul Bei este un drum forestier destul de îngust.

Încă de la începutul potecii este prezentă o pancartă care ilustrează viețuitoarele ce pot fi întâlnite în această zonă a muntelui, printre care regăsim, bineînțeles și vipera. M-am înspăimântat la gândul că aș putea să mă întâlnesc pe parcursul traseului cu o astfel de reptilă, așa că la un moment dat, mi-am dat seama că eram cu ochii în patru, pe jos, uitând să admir frumusețea locului. Nu am parcurs prea mult din drum până ce am dat peste ceva despre care pt spune că e fobia mea cea mai mare! Am ajuns în dreptul unei zone fânoase și încălzită de razele soarelui, unde pe potecă stătea liniștit întins un pui de șarpe. Da, exact cum citiți! M-am oprit în loc, speriată de gândul că aș fi putut să mă întâlnesc în această drumeție cu o viperă dar și de faptul că parcă această mică reptilă, relaxată la soare, a ținut morțiș să îmi ureze drum bun. Am continuat, dar o bună parte din drum am plâns și am tremurat de teamă. Doar locurile frumoase prin care treceam au reușit să-mi readucă pe față zâmbetul și calmul.

Râul Nera, de un albastru ireal, ne-a îndrumat aproape tot drumul de o oră până la prima nostră oprire: Ochiul Beiului. Peisajul este de-a dreptul impresionant și te face să te îndrăgostești pe loc de el. Apa de un turcoaz incredibil, freamătul frunzelor copacilor din jur care parcă păzesc această minune ascunsă, peticul de cer pe care îl zărești prin verdele frunzelor și ciripitul păsărilor care îți șoptesc despre dragostea neîmplinită dintre un bei turc și o tânără domniță, te fac să te simți într-o altă lume. E ceva ce vrei doar pentru tine, este sentimentul acela că deții ceva ce nu vrei să mai dai nimănui, pentru a te bucura doar tu.

Legenda  lacului spune că un bei turc s-a îndrăgostit nebunește de-o fată de-a locului, a răpit-o și a închis-o în Turnul Mare din Cheile Nerei. Noaptea, cu ajutorul unei funii împletite chiar din rochia sa, tânăra a reușit să scape coborând la baza stâncii. De durere, turcul a plâns atât de mult încât lacrimile lui au format acest lac minunat. O altă legendă spune ca în noaptea de Sânziene, în jurul lacului se strâng ielele. Despre acestea se zice că sunt foarte frumoase și că îi ademenesc pe bărbați cu farmecul lor, dar, pe de ală parte, se mai spune că lacul s-a format în urmă cu câteva sute de ani, când fiul unui renumit bei ce domnea supra ținutului s-a îndrăgostit de fiica unui pastor. Fata nu a fost pe placul tatălui beiului, fapt pentru care acesta a ordonat ca tânăra să fie omorâtă. De atâta supărare, fiul beiului a vărsat atâtea lacrimi, încât a umplut lacul ce îi poartă atât numele cât și culoarea ochilor săi. Tânărul disperat că nu poate readuce fata la viață, și-a pus capăt zilelor în locul în care iubita sa fusese omorâtă.

Indiferent de legendă, un lucru este clar: frumusețea locului este aparte și cu cât mai mult timp petreci acolo, cu atât vei simți că te afli într-un loc cu adevărat magic.

Știți probabil, iar dacă nu știți vă spun eu, că apa acestui minunat lac nu îngheață niciodată! Cel puțin asta este legenda! Lacul Ochiul Beiului are o formă ovală, cu diametrul de circa 20 de metri și o adâncime de 3-4 metri.

Am stat, am făcut câteva poze, după care ne-am continuat drumul încă vreo 15-20 de minute, pe un drum abrupt, în sus pe munte, spre cascada Beușnița, urmărind semnele de traseu de pe copaci. Ajunsă acolo, am rămas impresionată de frumusețea și măreția cascadei. Fiindcă am vizitat-o primăvara, cascada oferea spre vedere o spectaculoasă cădere de apă.

Cascada Beușnița are o înălțime de 15 metri și este acoperită de un mușchi verde.

Chiar dacă am avut parte de un incident neplăcut, Ochiul Bei și Cascada Beușnița mi-au oferit o viziune diferită asupra lumii și m-au făcut să mă îndrăgostesc de aceste locuri, făcându-mă să-mi doresc să mă reîntorc acolo cât mai repede.

Consider că sunt două obiective turistice care merită văzute, dar nu trebuie să mă credeți pe mine, mergeți și vă convingeți singuri de frumusețile pe care natura ni le dăruiește.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania