Autoritățile locale din Blaj au inaugurat, vineri, un bazin acoperit de înot în valoare de peste un milion de euro, după lucrări care au durat aproape doi ani. Investiţia a fost finanţată din bugetul local al Primăriei Blaj şi face parte din programul “Blaj 2016-2020” al administraţiei publice locale. Situat lângă baza de agrement şi stadionul din Parcul “Avram Iancu”, bazinul nu se adresează activităţilor competiţionale, suprafeţele lui fiind dimensionate, atât pentru zona de înot, cât şi pentru cea a anexelor-vestiarelor, conform normelor europene şi naţionale în vigoare pentru bazine utilizate în cadrul educaţional. El are lungimea de 25 metri şi lăţimea de 12,5 metri şi este compus din cinci culoare, adâncimea apei fiind variabilă, de la 1,20 metri până la 1,80 metri în zona de block starturi.

Obiectivul este prevăzut cu suprafeţe de încălzire şi plajă şi are, de asemenea, facilităţi complete, respectiv vestiare, grupuri sanitare, duşuri, saune, staţie de tratare şi pompare apă, centrală termică, staţie filtrare apă, punct de prim ajutor, oficii, o parcare cu 14 locuri, iluminat exterior.

Potrivit autorităţilor din Blaj, interesul pentru deschiderea noului bazin acoperit de înot “este deja uriaş”, confirmând astfel demersul de a construi un astfel de obiectiv în municipiu.

“Ne bucurăm că le putem oferi blăjenilor posibilitatea de a înota, pe tot parcursul anului, într-un bazin modern, frumos şi atractiv. Construirea unui bazin acoperit de înot a fost un obiectiv foarte important pentru administraţia locală, era nevoie de o astfel de facilitate, pentru ca blăjenii să nu mai meargă în alte localităţi pentru a înota în afara sezonului estival. Dincolo de acest aspect, inaugurarea bazinului de înot reprezintă un nou pas pe care îl facem în ceea ce priveşte construirea unei infrastructuri sportive complete, în drumul nostru spre oraşul european pe care ni-l dorim cu toţii”, a afirmat, potrivit unui comunicat de presă, primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Clădirea în care funcţionează bazinul de înot este acoperită “în boltă”.

Bazinul poate fi folosit în fiecare zi, de marţi până duminică, între orele 7,00 şi 13,00 şi 14,00 şi 21,00.

Taxa de acces va fi, pentru adulţi, de 20 de lei, iar pentru copiii sub 14 ani, de 10 lei. Un abonament lunar costă 150 de lei pentru adulţi şi 75 de lei pentru copiii sub 14 ani.

Doi instructori de înot vor începe cursurile cu cei mici, numărul solicitărilor fiind ridicat încă de la primele anunţuri privind organizarea lecţiilor de înot pentru copii.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania