Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a anunțat astăzi că licitațiile pentru contractarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, pe tronsonul dintre Cluj și Biharia, vor fi demarate în luna martie. Ilie Bolojan a spus că a primit asigurări de la ministrul Transporturilor, Lucian Bode şi de la directorul Companiei Naționala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), că începerea lucrărilor la autostrada Transilvania va fi urgentată, iar odată cu realizarea acestui tronson de autosatradă se va îmbunătăți semnificativ circulația pe relația Oradea – Cluj.

Ilie Bolojan, alături de primarii municipiilor care constituie Alianța Vestului (AVE), s-au întâlnit în cursul zilei de ieri, la Cluj-Napoca, cu mai mulți oficialii din Ministerul Transporturilor, dar și cu ministrul Lucian Bode și cu șeful CNAIR, pe agendă fiind mai multe proiecte de infrastructură care trenează de ceva vreme.

”Licitațiile pentru contractarea lucrărilor la tronsoanele autostrăzii Transilvania vor fi demarate în luna martie. Am avut ieri, la Cluj, alături de colegii primari din Arad și Cluj Napoca, o întâlnire cu oficialii din Transporturi, ministrul Lucian Bode şi directorul Companiei de Drumuri, în vederea urgentării începerii lucrărilor la autostrada Transilvania. În ultimii ani, în afară de declarații, nu s-a făcut mare lucru pentru ca tronsonul dintre Cluj și Biharia să devină realitate. Sper ca de data aceasta graficul de începere a lucrărilor să fie respectat.”, a scris astăzi pe pagina de socializare primarul Oradiei.

Ilie Bolojan susține că CNAIR s-a angajat ca, în luna martie, să publice în sistemul electronic de licitații anunţurile pentru contractarea lucrărilor la toate tronsoanele de pe teritoriul județelor Cluj și Sălaj, cu excepția tunelului Meseș. Acesta ar urma să fie publicat în luna mai. Pe teritoriul județului Bihor, contractarea tronsonului Biharia – Chiribiș ar urma să se încheie în martie, existând un litigiu juridic privind acest contract. Licitația la tronsonul Chiribiș – Suplacu de Barcău a fost reluată.

”Consider că prin simplificarea procedurilor de licitații, făcute de Guvernul României, se vor evita întârzierile în semnarea contractelor de execuție pentru aceste lucrări, așa cum s-a întâmplat în anii anteriori. Construirea cât mai rapidă a autostrăzii, în paralel cu legătura de 19 km până la centura Oradea, va contribui la dezvoltarea județului nostru și la îmbunătățirea semnificativă a circulației pe relația Oradea – Cluj.”, a mai scris Ilie Bolojan pe pagina de socializare.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania