Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu cu 60.000 de lei, în calitate de titular al proiectului de reabilitare a liniei feroviare de mare viteză Simeria-Gurasada, după ce firma care execută lucrările de modernizare a amenajat un depozit de agregate minerale în comuna Ilia, judeţul Hunedoara.

Sancţiunea a fost aplicată după ce sătenii şi primarul din Ilia au reclamat la Prefectura Hunedoara faptul că în comună funcţionează o platformă de agregate fără să fie respectate obligaţiile din acordul de mediu.

De asemenea, nu erau prevăzute puncte de curăţare pentru cauciucurile autovehiculelor care ieşeau din şantier.

“Garda de Mediu – Hunedoara a impus măsuri clare în legătură cu depozitul de agregate minerale de la Ilia. Verificările au fost solicitate de prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, în urma nemulţumirilor locuitorilor faţă de amenajarea platformei pe teritoriul comunei. Primarul comunei Ilia, Marius Omotă, a sesizat, totodată, Instituţia Prefectului în legătură cu situaţia din comună, generată de nerespectarea de către constructor a prevederilor acordului de mediu”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara.

Astfel, Compania Naţională de Căi Ferate “CFR SA”, titularul proiectului de reabilitare a liniei feroviare de mare viteză Simeria – Gurasada, va începe de luni desfiinţarea depozitului de agregate minerale şi, totodată, va amenaja pe drumurile publice, până în 24 februarie, puncte speciale pentru îndepărtarea reziduurilor de pe cauciucurile echipamentelor şi utilajelor din şantier.

“Pentru nerespectarea prevederilor stabilite prin Acordul de Mediu, Comisariatul Judeţean al Gărzii de Mediu a aplicat titularului proiectului o sancţiune contravenţională de 60.000 lei”, se precizează în comunicat.

Aproape 400 de locuitori ai comunei Ilia, situată la 20 de kilometri de Deva, au semnat şi trimis, pe 6 februarie, autorităţilor o petiţie prin care îşi arată ‘indignarea’ că firma care execută modernizarea tronsonului de cale ferată Simeria-Gurasada a amenajat un depozit de agregate minerale în centrul localităţii.

În urma nemulţumirilor locuitorilor comunei Ilia, prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, a solicitat Gărzii de Mediu o verificare a situaţiei existente în localitate, concluziile fiind prezentate într-un raport de control ce a fost înaintat Prefecturii Hunedoara.

Tronsonul de cale ferată Gurasada-Simeria are o lungime de 41 de kilometri şi este modernizat în baza unui proiect finanţat din fonduri europene. Proiectul prevede reabilitarea căii ferate Simeria -Curtici – Frontieră, pe Culoarul IV Pan European, şi are o valoare totală de 630 milioane euro.

Lucrările au început în anul 2018 şi ar trebui să se încheie în 2023, la finalul acestora trenurile având posibilitatea să circule cu 160 de km/h.

Sursa: Instituția Prefectului -județul Hunedoara

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.