Epidemia de coronavirus s-a agravat vineri în nordul Italiei, oficialii anunţând 20 noi cazuri confirmate în regiunea înstărită Lombardia şi alte două suspecte în cea vecină, Veneto, relatează Reuters. A fost consemnat, de asemenea, un prim deces al unui bărbat în vârstă de 78 de ani care fusese testat pozitiv la coronavirus.

La doar câteva ore după ce au informat că şase persoane au contactat virusul, primele cazuri cunoscute de transmitere locală a noului coronavirus, oficialii italieni au anunţat alte opt cazuri, printre care şi cinci lucrători sanitari.

Într-o ştire separată, agenţia de ştiri ANSA a anunţat că două persoane au fost diagnosticate cu o boală foarte contagioasă în regiunea Veneto, dar până acum nu se ştie dacă este vorba despre o infectare cu noul coronavirus.

Între timp, surse oficiale au anunţat că cel puţin nouă oraşe din Lombardia şi unul din Veneto au închis vineri barurile, şcolile şi alte locuri publice din cauza suspiciunilor de contaminare cu noul coronavirus în cazul a 16 persoane, relatează AFP.

Această decizie a fost luată de Ministerul Sănătăţii în acord cu cele două regiuni implicate, după ce un prim focar autohton italian a fost identificat la Codogno, în apropiere de Lodi.

Bărbatul care a decedat – primul caz confirmat de coronavirus – era internat de zece zile în Veneţia , în nordul Italiei, pentru o boală care nu avea legătură cu coronavirusul, a precizat ministrul italian al Sănătății, Roberto Speranza. Anunţarea decesului survine în timp ce toate spaţiile publice au fost închise şi evenimentele sportive şi religioase au fost anulate vineri în Lombardia, o altă regiune din nordul Italiei, din cauza creşterii cazurilor de contaminare.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.