Parcursul echipei Team Romania la turneul U13 din Quebec s-a încheiat, după ce au pierdut confruntarea din semifinale cu echipa Titans Rive Nord. Scorul final a fost 4-3, meciul fiind însă unul extrem de disputat. Golurile echipei noastre au fost înscrise de Tamas Marton și Matei Bolocan (de două ori).

Deși au pierdut, hocheiștii români au avut o performanță demnă de apreciat. Ei trebuie încurajați și susținuți, existând toate premizele unor performanțe viitoare la alte turnee de profil din lume.

”Meciul a fost puternic, echilibrat, dar ne-am jucat cu șansa. Am ratat o lovitura de pedeapsă și am ajuns să jucam ultimele patru minute 3 contra 5. Am luat gol în inferioritate ”, a spus pentru Știrile Transilvaniei antrenorului principal Laszlo Kovacs.

«Québec International Pee-Wee Hockey Tournament» este cel mai prestigios turneu de hochei pentru copii din lume, desfășurându-se anual în Canada. Competiția a fost demarată sub denumirea de «Championnats Mondiaux de Hockey Pee-Wee», iar ediția din acest an, a fost a 61-a. Competiția se bucură de participarea a peste 2.000 de copii din categoria de vârstă U13, respectiv peste 100 de echipe din întreaga lume a hocheiului, organizate în cinci grupe. 

”Team Romania” este echipa ce reprezintă țara noastră, fiind pentru a doua oară aici, după ce anul trecut au reușit o performanță răsunătoare. Copiii provin de la cluburile de hochei din Brașov, Miercurea Ciuc, Cârța și Gheorgheni, actualii poli de performanță din hocheiului romanesc.

Team Romania are suportul material al partenerilor „Fundatia Ion Tiriac”, Amigo” si „Bauer Hochei”. Organizarea si logistica este asigurata de asociatia „Ice Hockey” Brasov

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania