Prefecții din județele Arad și Bihor au convocat Comitetele Județene pentru Situații de Urgență, astfel încât să poată fi luate rapid măsurile preventive necesare în contextul apariţiei cazurilor de îmbolnăviri cu coronavirus în Italia. Cele două județe de graniță sunt cele mai expuse la fluxul terestru de persoane care vin în țară din zone afectate de coronavirus.

Prefectul judeţului Arad a convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru luarea măsurilor preventive necesare în contextul apariţiei cazurilor de îmbolnăviri cu coronavirus în Italia, având în vedere că judeţul este unul de frontieră în vestul ţării. În cadrul şedinţei, conducerea Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad a anunţat că va solicita aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru suspendarea cursurilor pe o perioadă de 14 zile.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, prefectul Gheorghe Stoian a convocat, duminică seara, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea implementării măsurilor preventive necesare în contextul apariţiei cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 în câteva localităţi din Italia.  Alături de membrii Comitetului, la şedinţă au participat primarii localităţilor de frontieră din judeţul Arad, rectorul Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad, prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, consulul onorific al Italiei la Arad, Roberto Sperandio, precum şi directorul general al Poliţiei Locale Arad, Adrian Toma.  

Ţinând cont de specificul Aradului ca judeţ de frontieră, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca cetăţenii care se prezintă în toate punctele de trecere a frontierei din judeţul Arad din zonele afectate vor completa un chestionar pus la dispoziţie de către Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Arad, în care declară, pe propria lor răspundere, locaţia de îmbarcare, precum şi pe cea de destinaţie.  De asemenea, se va asigura permanenţă în toate punctele de trecere a frontierei cu medici din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad. Totodată, s-au identificat anumite spaţii pentru amenajarea eventualelor centre de carantină şi se va restricţiona accesul vizitatorilor în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.  

Conducerea Universităţii de Vest “Vasile Goldiş” din Arad a anunţat că va solicita aprobarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru suspendarea cursurilor pe o perioadă de 14 zile, cu recuperarea activităţilor didactice şi modificarea structurii anului universitar. Pentru orice situaţie de urgenţă a studenţilor, universitatea pune la dispoziţie un număr de telefon Help Desk UVVG 0748988884. Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Arad a informat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă că, până în prezent, nu au fost înregistrate cazuri care să necesite izolare într-un centru de carantină.

La rândul său, prefectul de Bihor, Dumitru Țiplea, a convocat o ședință tehnică la sediul ISU Crișana, dar și o ședință extraordinară a Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență.

Potrivit unui comunicat de presă, prefectul Dumitru Țiplea a solicitat membrilor CJSU identificarea spatiilor potrivite pentru carantină în cazul declanșării epidemiei de coronavirus în județ. Spațiile trebuie să respecte toate normativele sanitare, dar și să asigure condiții decente de trai timp de câteva săptămâni pentru 30-40 de persoane. Aceste spații vor fi verificater astăzi în teren. De asemenea, prefectul a solicitat să existe permanent un medic în punctele de intrare în țară.

Prefectul a mai adus în vedere membrilor CJSU că e necesar să se intre „în detaliu asupra planului existent de acțiune în caz de epidemie, pentru a fi pregătiți și a avea capacitatea de reactie în caz de nevoie, deoarece am depășit momentul autoizolării la domiciliu, fiind vorba deja de grupuri mari de români care vin sau vor veni înspre casă din Italia„.

În acest moment, la punctele de trecere ale frontierei din Borș, Valea lui Mihai, Salonta și Săcueni se aplică chestionare tuturor persoanelor care intră în țară.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania