Telecabina care facilitează accesul la Cetatea Deva nu va fi pusă în funcțiune luni, 2 martie. În aceeași zi, Complexul  Aqualand din Deva va fi închis publicului.

În cazul ambelor obiective măsura a fost luată pentru efectuarea activităților de dezinsecție.

Telecabina va fi din nou funcţională  începând de marți, 3 martie, ora 8:00, iar Complexul Aqualand va fi deschis publicului în aceeași zi, de la ora 14:00.

Cei care doresc să viziteze Cetatea Deva în ziua de luni, când telecabina nu funcționeză, pot face acest lucru la pas, pe la Poarta 1, între orele 8:00 – 20:00, alegând unul dintre cele trei trasee semnalizate corespunzător cu indicatoare.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.