România ar putea să devină în scurt timp o placă turnantă pentru fluxul de migranți din Siria, după ce Turcia a dat semne tot mai clare că intenționează să se retragă din calea milioanelor de migranți sirieni, blocați acum la granițele țării, pentru a-i lăsa să plece spre țările Uniunii Europene. În fapt, jocul Turciei este unul care țintește Rusia, președintele Erdogan încearcând să pună presiune pe UE pentru a interveni în Siria, unde armata turcă înregistrează pierderi serioase în fața trupelor siriene sprijinite de Rusia. Presa greacă a început să publice informații referitoare la transporturile masive de migranți sirieni pe care guvernul și armata turcă îi aduce din sudul țării până la granițele cu Bulgaria și Grecia, încercând astfel să intimideze statele din Uniunea Europeană.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Îngrijorările Bulgariei și ale Greciei sunt îndreptățite, după ce presa turcă a început să relateze despre intențiile președintelui Erdogan care ar fi decis să înceteze înțelegerea cu UE și să permită accesul liber în Europa al celor peste patru milioane de imigranți de război veniți din Siria și alte state din Orientul Mijlociu și pe care Turcia îi adăpostește acum în imense tabere speciale.

Purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Stelios Petsas, a anunțat că, zilele trecute, mai mult de 4.000 de migranți au fost împiedicați să treacă din Turcia în Grecia, 66 de persoane fiind arestate, conform publicației ekathimerini.com.

”Grecia a fost ținta unei tentative de violare în masă a granițelor sale și a rezistat”, a spus Petsas după o reuniunea de urgență a guvernului. Petsas a precizat că nicio persoană dintre cele 66 arestate nu este originar din Idlib, zona din Siria în care luptă forțele turce.

Mai mult, o recentă postare pe Twitter a televiziunii turce de stat în limba arabă, TRT, arată chiar o hartă cu un așa-zis nou traseu pe care refugiații sirieni ar intenționa să îl urmeze în drumul către Europa. Spre deosebire de vechiul traseu, noua rută ocolește Balcanii de Vest și trece prin Bulgaria și România, iar de aici către Ungaria până în Europa de Vest. Harta este însoțită de mesajul: ”Drumul către Franța… O hartă ilustrativă a posibilului traseu pe care refugiații din Turcia îl pot urma către Franța și alte țări europene”.

Fiind la rândul său direct vizată de un eventual flux masiv de migranți, Bulgaria și-a luat măsuri de siguranță, trimițând la granița cu Turcia trupe masive de jandarmi. Grecia și-a întărit și ea paza la frontiere, atât pe granița terestră cât și pe cea maritimă cu Turcia, pregătindu-se să folosească toate mijloacele de care dispune pentru a împiedica un astfel de flux de migranți.

Publicația Foreign Policy a explicat strategia lui Erdogan, aflat sub o presiune internă majoră după ce 33 de soldați turci au fost uciși joi în Siria: vrea să forțeze Germania și Franța, sub șantajul cu imigranții, să sancționeze Rusia pentru implicarea în Siria. Erdogan nu poate adopta o poziție dură față de Rusia pentru că, după ce și-a tăiat punțile de legătură cu SUA, a ajuns dependent de Putin atât din punct de vedere militar, cât și economic.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania