Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost arestată de Tribunalul București pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă. Pintea fusese reținută de DNA pentru luare de mită, după ce a primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei.

Abonează-te la ȘTIRILE TRANSILVANIEI și pe GOOGLE NEWS

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție în perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, fostul ministru al Sănătății, în prezent manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, a primit, printr-un intermediar, de la reprezentanții unei societăți comerciale, în două tranșe, sumele de 10.000 de euro și 120.000 lei.

Banii reprezentau un procent de 7% din valoarea unui contract de achiziție publică ce avea ca obiect “proiectarea și executarea lucrărilor de amenajare bloc operator-sală chirurgie cardiovasculară și toracică și spații adiacente”, încheiat în anul 2019.

„În data de 28 februarie 2020, după primirea sumei de 120.000 lei, activitate ce ar fi avut loc în biroul inculpatei din cadrul spitalului, s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, se mai arată în comunicat.

Direcția Națională Anticorupție a organizat, vineri, o acțiune de prindere în flagrant la Spitalul Județean din Baia Mare, în care este vizat și fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, în legătură cu un contract de achiziții.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania