fbpx
spot_img
22.7 C
Cluj-Napoca
AcasăEDITORIALPsihanalizandu-ma pe mine insumi

Psihanalizandu-ma pe mine insumi

Publicat în

spot_img
spot_img

Eu sunt ca Ion Dichiseanu. Actorul. Desi n-avea pic de voce, se ambitiona sa cante. Iar cantecele lui mi-au creat intotdeauna un discomfort acut mai ales ca nu aveam alt program TV la care sa ma uit. Cand scriu sunt partial precum Dichiseanu. Desi nu am pregatire de “scriitor” (si probabil nici talent), ma ambitionez sa scriu in fiecare duminica pentru “Stirile”. Discomfortul produs de mine sper ca este mai putin acut decat cel al domnului Dichiseanu, pentru ca este asa de usor de mers acum la un alt articol. Ma tot repet spunand ca scriu din placere. Nu sunt platit, si probabil ca m-as opri cu totul in momentul in care as vrea sa fac un ban din scris.

In afara de placerea scrisului, am vrut sa ma auto-descopar prin scris. Am vrut sa inteleg mai bine ce este in mintea mea, si de ce lucrurile sunt cum sunt. Fiecare articol este o bucatica dintr-un mozaic mare. Mintea mea. Psihologii stiu ca creierul nostru functioneaza top – down, adica de la general la particular. Acest mod de gandire a ajutat specia noastra sa supravietuiasca. Gandirea de ansamblu (top) a atentionat repede daca o primejdie se ascunde pe undeva, iar apoi trecerea la detaliu (down) a permis concentrarea doar pe primejdia in sine. Ar fi fost o tragedie daca stramosii nostrii s-ar fi minunat la frumusetea unei flori sau a unei frunze, fara sa vada ca in copac sta la panda un leopard.

Creierul nostru deci nu este construit sa creeze partea inversa. Adica sa produca imaginea globala a noastra, a felului in care ne raportam la cei din jurul nostrum si la viata, pornind de la experientele particulare. Ne “vedem” deaceea fiecare mai frumos, mai destept, si mai bun decat suntem in realitate. Cred ca narcisismul este in parte explicat si de faptul ca ne vine extrem de greu sa generalizam sistematic si corect pornind de la detalii.  

Dar avand detaliile, adica bucatelele de mozaic, adica articolele mele de ziar, stau acum si (cu creionul pe hartie) construiesc intregul mozaic. Mintea mea. Ma gandesc cum diferitele mele ganduri si actiuni de acum se leaga de gandurile si experientele mele din Ardeal, si apoi de evenimentele si trairile prin care am trecut in America. Aflu lucruri noi despre mine (insumi), lucruri pe care nu le-am stiut, sau pe care poate le-am banuit dar nu le-am inteles.  

De exemplu, am fost intotdeauna un om fara multi prieteni. Foarte putinii pe care i-am avut, i-am pierdut. Cred in acest moment ca bilantul meu este 0 (zero) prietenii active. Ma refer prietenii, prietenii – nu asa ca ne cunoastem si bem impreuna o bere. Unele cauze pentru asta nu au depins de mine: m-am mutat de la Hunedoara la Timisoara, apoi la Cincinnati, si in fine pe Long Island, New York. Mi-am pierdut de fiecare data prietenii pe care mi facusem. Nici faptul ca sunt o – diversitate – nu a ajutat. Cei din jurul meu m-au perceput intotdeauna ca as fi altfel. In fine, felul meu crispat de serios, obsedat de munca, panicat de orice greseala, si rigid in obiective mele au “speriat” pe putinii care poate ar fi fost interesati de prietenia mea. Sa recunoastem, unul rigid, anxios, si anost de serios nu este nicaieri tocmai un popularity king.

Toate aceste lucruri le-am inteles clar uitandu-ma la ce am scris in ultimii trei ani. Ma ajuta acum ca cel putin sa nu fie frustrat. Inteleg de ce. Caci asa cum am scris deja, si eu (ca restul dintre noi) ma consider grozav de frumos, de destept, si de bun. Necazul meu era ca nu intelegeam de ce si restul nu ma vede exact asa.    

Revenind insa la articolele mele, le organizez acum in mozaicul global, care va deveni o carte. Este cartea pe care o planific de atata vreme. Are in acest moment 276 de pagini, dar sigur va trece de 300. Probabil in jur de 320 – 350 pagini, care mi se pare o lungime sanatoasa. Nici prea putin (ca sa duc cititorii de nas cu nimicuri), nici prea mult (ca sa-i plictisesc cu filosofii anoste). Am grupat toate articolele in opt capitole, dar vor fi in final zece. Voi sparge doua din ele, ca sunt prea lungi.

Iata capitolele: (1) Eu inainte de America; (2) America asa cum o vad si traiesc eu; (3) Noul eu – eu “americanul”; (4) Cum vad acum tara prin experienta mea americana; (5) Civismul; (6) Ardelenismul; (7) Experienta mea de parinte a doi copii americani; (8) Gandurile mele despre invatamant.

Ca tot imi plac mie numerele, iata si procentele de pagini pentru fiecare capitol: capitolul (1) – 8.3%; capitolul (2) – 8.6%; (3) – 18%, (4) – 26.8%, (5) – 6.15%, (6) – 16.6%, (7) – 3.2%, si capitolul (8) – 5.43%.

Deci multe pagini despre Noul eu – eu “americanul”, despre cum vad tara prin experienta mea, despre civism, si ardelenism. Acestea sunt de fapt si lucrurile care ma intereseaza cel mai mult.

Capitolul (2) (America asa cum o vad si traiesc eu) este „functia de transfer” care m-a transformat din felul in care am fost (in capitolul (1)) in felul in care sunt acum (in capitolul (3)).

Uitandu-ma peste capitolul (1) observ ca lucrurile care m-au format ce individ au fost Hunedoara (orasul meu natal), experienta mea de brigadier la Canalul Dunare – Marea Neagra, cateva intamplari nefericite din armata, scoala germana din Hunedoara, Revolutia de la Timisoara. Un sfat pe care l-am primit de la o necunoccuta in timpul unei drumetii la Sangeorz Bai. Si bullying-ul continuu din liceu. Si tatal meu care m-a batut mereu la cap ca “Neked el kell hagyni ezt az országot”. Ca trebuie sa emigrez. Am de gand sa mai adaug cateva pagini la capitol. Interesant insa nu am scris nici de Timisoara, unde am trait doisprezece ani, nici de studentie, nici de “Politehnica” unde am lucrat sapte ani la catedra de calculatoare. Cumva nu le consider esentiale in cine am ajuns acum. Nu stiu daca reiese clar din capitol, dar principalul sentiment pe care l-am avut cand am plecat in 1997 in America a fost frustrarea – frustrarea pe orice: clasa politica, loc de munca, sefi, vecini. Abia am asteptat sa plecam. Cred ca ajunsesem coocoo.   

Capitolul (3) arata ca acum sunt preocupat de diversitate, de sanse mai multe pentru defavorizati (de exemplu cei saraci), ca sunt recunoscator pentru ce am, si ca nu dau doua cepe degerate pe politica pentru ca nu o consider solutia pentru ce consider eu ca este important in viata. Interesant, nu vorbesc in capitol de bani, de putere, de cariera, de faima, de functii, de prieteni, de politica (in afara de ca nu ma intereseaza). Vorbesc insa mult de diversitate si de saracie. De faptul ca trebuie sa-i sprijinim pe cei care pornesc defavorizati in viata. Mai ales pe copiii saraci. Nu este vorba doar de implinirea unor talente date de Dumnezeu, dar mai ales de prevenirea suferintelor cumplite pe care le adduce saracia intotdeauna.  

Captitolul (4) este despre Romania, asa cum o vad eu prin aproape douazeci si cinci de viata in Statele Unite. Romania are in continuare comunitati minunate (cum sunt cele din Nasaud, pe care am avut norocul sa le cunosc un pic mai bine), oameni harnici si de isprava – adevarate modele pentru copii, natura splendida. Din pacate peste atatea lucruri frumoase se suprapune patura tot mai groasa a habarnistilor, cei care vor sa conduca desi ar muri imediat de foame lasati singuri pe o insula, ziaristii care infig tot felul de porcarii in mintea oamenilor, agresivitatea cotidiana si proasta crestere, politicienii corupti, minciuna si lasitatea. Obsesia ca cineva din afara va rezolva problemele interne. Sau ca o comoara, un miracol, aur sau petrol, vor imbogati pe toti peste noapte.     

Bineinteles – eu vad capitolele (5) si (6) (civismul local si ardelenismul) drept singurele solutii la problemele care ma intereseaza pe mine: diversitatea, sanse egale pentru toti, si recunostinta pentru ce avem in viata. Lucrurile sunt simple: in primul rand transformarea in bine nu poate fi facuta de o singura persoana. Nici macar de un singur partid. Nici macar de toate partidele la un loc. Insanatosirea Ardealului (si a intregii tari) poate porni doar de la comunitatile locale prin responzabilizarea tuturor. Si pentru asta, oamenii trebuie sa simta ca parerea lor este ascultata, conteaza, si este folosita in luarea deciziilor. Ca cei care fac porcarii sunt trasi imediat la raspundere. Aceste lucruri simple nu se pot face intr-o administratie centralizata, cu un grup de birocrati luand decizii abstracte la Bucuresti sau la Bruxelles. Astfel pentru mine, civismul si ardelenismul (regionalismul) sunt solutiile oricarei transformari.   

Curios, am scris putin despre invatamant (doar 5% din totalul de pagini), desi probabil este partea pe care o inteleg cel mai bine. Oare ce ar zice Freud de asta? Oricum, am sa continui sa fac un pic de “data analytics” pe propriile mele prostioare. Cine stie ce mai gasesc in noianul de bolunzeli. De hülyeség-uri.

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: Sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.

Alex Doboli

Alex Doboli este absolvent al Universității Politehnica din Timisoara și profesor la Stony Brook University din New York.

Articole recente

Se deschide circulația pe Centura Sântandrei

Centura Sântandrei se finalizează cu 3 luni înainte de termen și este prima din cele cinci centuri din zona metropolitană a Municipiului Oradea dată în folosință.

Un ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră maramureșeni

În timpul acţiunii de salvare au mai fost găsiţi pe munte alţi doi cetăţeni ucraineni. Aceştia se aflau în deplasare şi au fost preluaţi de poliţiştii de frontieră din Poienile de sub Munte.

Pünkösdi visszacsatlakozás

Az egyház sok problémája abból származik, hogy visszakívánkozik az ószövetségbe. Jobban szeretné, ha megint lennének valakik, akik helyette elvégzik a vallásos tennivalókat. Legyenek különleges emberek, akik megmondják, mit kell tenni, hírt adnak a jövendôrôl és helyettünk cselekszenek!

Pelerinaj la Șumuleu Ciuc | László Felföldi, episcopul Diecezei de Pécs: Trebuie să ne întoarcem şi să căutăm punctul cel mai profund al credinţei...

În omilia sa, oratorul pelerinajului din acest an a dedicat o secţiune specială tinerilor, avertizându-i împotriva pericolelor lumii digitale şi subliniind că şi ei, „tinerii care construiesc şi continuă viitorul”, au nevoie de bucuria credinţei.

Mai multe articole de același fel

Iohannis, secretar general al NATO – rezultatul unei strategii premeditate și coordonate

Încă din 2021, se vorbește despre o posibilă candidatură a președintelui Iohannis la funcția de secretar general al Alianței, lucru ce confirmă o rațiune strategică ce sprijină această decizie. Nu lansează nimeni în spațiul public astfel de informații, ce au fost ulterior perpetuate în 2022 și 2023 fără să aibă un fundament.

Politica românească, un adevărat “Dejun pe iarbă”

Ultimele săptămâni de erori imputate altora (a se citi “politică”), prezentate abundent prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare în masă, ne transformă pe noi, românii, în adevărați “voyeuri” ai unui tablou plin de atâta nesimțire babilonică încât până și celebrul Eduard Manet ar fi fost încurcat dacă ar fi fost solicitat să transpună în artă aceste realități halucinante

Shakespeare, cheie de dezlegare a “enigmelor” politicii românești

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană a declarat săptămâna aceasta că premierul Ciolacu ar fi mers la el în birou să-i propună să candideze la Președinția României. La scurt timp după aceea, într-o ieșire demnă de o prezență pe covorul roșu, în cadrul unei gale de premiere a celor mai buni actori de tragi-comedie, Marcel Ciolacu a infirmat categoric afirmațiile înaltului oficial NATO, ridiculizându-l pe bietul președinte de o noapte al României