Curtea de Apel Cluj a blocat proiectul minier de la Certeju de Sus al canadienilor de la Deva Gold, printr-o sentință definitivă. Decizia vine după ce, în luna septembrie a anului trecut, aceeași instanță a anulat, tot printr-o sentință definitivă, planul urbanistic al întregului proiect minier de la Certej. Soluția respectivă a invalidat toate actele obținute din 2010 până în prezent în baza Planului Urbanistic Zonal, de la acordul de mediu la autorizațiile de construire.

După ce, anul trecut, celor de la Deva Gold le-au fost anulate acordul de mediu și autorizațiile de construire, compania a formulat o contestație în anulare care a fost respinsă la sfârșitul acestei luni de instanța clujeană. Deva Gold SA Certejul de Sus are patru licențe de exploatare în zona Munților Apuseni, patru în vigoare și una în curs de aprobare pe o durată de cinci ani.

În luna ianuarie a acestui an Direcția Națională Anticorupție a redeschis dosarul care vizează eventuale acte de corupție legate de proiectul aurifer din zona Certej, după ce reprezentanții Comunității Declic au făcut o plângere împotriva soluției de clasare a cauzei, iar 4000 de membri ai Declic i-au transmis procurorului-șef DNA un memoriu pentru infirmarea clasării și redeschiderea cercetării penale.

Ilegalitățile sesizate de Comunitatea Declic se referă la modul în care pădurea sătenilor a ajuns în posesia companiei miniere Deva Gold, prin mijlocirea primăriei. Cele două iazuri de decantare cu cianuri aferente exploatării miniere ar urma să fie amplasate în această pădure.

Compania Deva Gold este deținută de ELDORADO GOLD ROMANIA, COMPANIA NATIONALA A CUPRULUI AURULUI FIERULUI MINVEST SA și CARTEL BAU SA.

Proiectul minier din Certeju de Sus ar fi presupus deschiderea primei mine de suprafață cu cianuri din România.

Conform unui raport al Consiliului Mondial al Aurului, din cele 107 ţări ale clasamentului, România are o rezervă bancară de aur de 103,7 tone de aur şi se situează pe locul 31. Primele locuri sunt ocupate de America (8.133,5 tone) şi Germania cu 3.408,3 tone de aur.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania