Elevii de la Colegiul Național “Decebal” și Colegiul Național Pedagogic “Regina Maria” din Deva au arătat că le pasă de mediul înconjurător și de schimbările climatice și s-au exprimat artistic pe aceste teme actuale.
Rotary Club Deva Castrum a organizat pentru ei un concurs de desen cu tema „Apa și schimbările climatice”, iar elevii au răspuns în număr mare acestei provocări. Organizatorii concursului au primit 400 de desene, dintre care au selectat pentru expoziție 120 de lucrări. Au participat în competiție elevi din clasele IV – X ale celor două colegii din Deva.
“În cadrul proiectului „Luna martie – Luna apei și igienizarii”, astăzi (ieri – n. red.) am premiat câștigătorii concursului de desen cu tema „Apa și schimbările climatice”. Au fost 120 de lucrări selectate și expuse și am acordat 20 de premii. În prima parte a evenimentului, prietenii noștri de la Apele Române, SGA (Sistemul de Gospodărire a Apelor – n. red.) Hunedoara, ne-au detaliat tema acestui an. A urmat o sesiune de discuții cu elevii prezenți și, desigur, premierea. Am încheiat cu o ședință închisă RotaKids și primirea de noi membrii. A fost o zi lungă, dar foarte frumoasă. Mulțumim Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, Servus Hunedoara, Știrile Transilvaniei, Administrația Nationala „Apele Române”-SGA Hunedoara, Interact Deva, cadrelor didactice și elevilor implicați”, a spus președintele Rotary Club Deva Castrum, Camelia Teau.
Proiectul, aflat la a III-a ediție, a fost coordonat de Olivia Nițescu, Colegiul “Regina Maria” fiind partener al acestei acțiuni.
Expoziția de desene poată fi văzută pe holurile Colegiului “Regina Maria”.