Pentru ca eram mult prea gras pentru varsta mea, tata m-a trimis sa joc fotbal la juniorii Corvinului. Cred ca eram prin clasa a patra. Il cunostea pe antrenor, care pe hartie era angajat la sectia lui, de unde-si lua salariul.

Am mers la primul antrenament. Astia erau juniorii fantastici ai Corvinului, care in acele vremuri au fost campioni nationali si ii aveau probabil in echipa pe Andone, Rednic, si Klein. Nu mai tin minte precis.

Antrenorul m-a pus sa alerg cu echipa in jurul terenului. Am facut apoi si eu exercitiile lor. Dar cand lucrurile au devenit serioase si juniorii au inceput sa lucreze cu mingea, dansul mi-a dat o minge si mi-a spus sa fac cu ea (de-o parte) ce ma pricep mai bine. Am tras, am alergat dupa ea, si dupa aceea m-am oprit pentru ca ma plictisisem. Antrenamentul asta mi s-a parut fara nici un rost.

Am mers insa si la al doilea antrenament. Acelasi lucru. Ture de teren, exercitii, dupa care suturi in minge de unul singur. Pentru ca a vazut ca ma plictisisem, antrenorul mi-a sugerat sa aduc apa juniorilor, care transpirau de mama focului la antrenament. M-am simtit umilit. Ce altceva mai umil exista intr-o echipa decat sa cari apa? Am facut insa cel putin ceva util echipei.

Am renuntat sa mai merg dupa al treilea antrenament. Nu doar ca eram prea gras ca sa alerg, si habar n-aveam sa joc fotbal, dar nu mi s-a parut interesant nici macar sa casc gura la jocul juniorilor. Nu aveam ce invata de la ei. Antrenorul era mult prea ocupat cu juniorii sai, ca sa-si mai aduca aminte de mine. Iar pentru jucatorii din echipa cred ca pur si simplu nu am existat.

Intamplarea asta a mea din copilarie mi se pare asemenea felului in care fostele tari comuniste exista in Uniunea Europeana. Exact ca mine la antrenamentele cu juniorii Corvinului. “Antrenorul” Uniunii Europene a fost binevoitor si i-a invitat sa joace cu cei care erau in echipa de multi ani. Unii din cei vechi insa joaca foarte bine. Extrem de bine. Asa ca noii veniti in Uniunea Europeana au facut si ei (ca si mine) ce au putut: cateva ture de stadion, cateva exercitii, dar cand a venit momentul trasului la poarta, au primit o minge a lor si li s-a “sugerat” sa se antreneze separat.

Realitatea este ca nici nu s-ar fi putut altfel din moment ce ei nu au nici tehnica corespunzatoare, nici rezistenta fizica suficienta, si nici macar gandire tactica precum cei vechi in echipa. Indiferent cat tipa noii veniti ca asta este nedrept (din moment ce si ei sunt parteneri egali), n-au ce face prea mult, pentru ca nu sunt la acelasi nivel cu restul. Nici economic. Nici social. Nici politic. Nici civic. Nici nimic.

De ce este asa, totusi?    

De ce estul nu a putut construi democratii liberale?

Cartea “The light that failed: why the west is losing the fight for democracy” de Ivan Krastev si Stephen Holmes explica de ce proiectul democratiilor liberale se prabuseste in tot mai multe locuri in lume. Krastev este Permanent Fellow al Institute for Human Sciences din Viena, iar Holmes este profesor la New York University.

Am crezut intotdeauna ca tranzitia fostelor tari comuniste spre democratie este un proces care nu s-a mai intamplat niciodata in istorie. Greseala. Au mai fost doua situatii asemanatoare, Germania dupa al doilea Razboi mondial si coloniile eliberate dupa razboi. S-au adoptat doua procese separate. Germania l-a adoptat pe cel al imitarii democratiilor liberale. Fostele colonii au rejectat ideea imitarii fostelor tari care le-au colonizat, principiul lor fiind – orice, dar nu imitare. Germania a fost insa un caz aparte: aproape distrusa complet, fara vointa de a se mai opune, solutia imitarii a functionat foarte bine mai ales ca a primit ajutor masiv prin planul Marshall. In final, SUA a exporta cu mult succes democratia liberala atat in RFG cat si in Japonia. Ambele tari au progresat enorm si rapid social si economic.

Cand Europa centrala si de est s-a descotorosit de comunism si de dictatura, ideea a fost ca ea trebuie sa imite mot-a-mot experienta Germaniei, care a functionat asa de bine. Din pacate, strategia asta nu a functionat – fostele tari socialiste nefiind astazi nici democratii liberale si nici economii dezvoltate.

Au fost bineinteles diferente semnificative. Europe centrala si de est a fost distrusa, dar in alt sens decat Germania dupa razboi. Nu a trecut printr-un proces asemanator de-nazificarii. Si nu a avut parte de ajutor economic semnificativ. Dimpotriva, dupa ce si-a deschis pietele, a trebuit sa participa la competitia pietei libere pentru care nu era pregatita.

O alta diferenta importanta este urmatoarea. In situatii asemanatoare, starea de frustrare a populatiei a generat presiunea interna care a fost motorul schimbarii politice si sociale. Exact ca intr-un motor termic unde presiunea pune in miscare pistonul. De data asta insa, cei care au vrut cel mai mult schimbarea au emigrat imediat pentru ca poarte emigratiei a fost deschisa. Li s-a parut fara rost sa mai astepte ca lucrurile sa se indrepte … Asa ca nu a mai existat suficienta forta pentru a schimba lucrurile in intregime. Teoria mult repetata astazi cum ca cei patrioti au ramas acasa sa lupte cu sistemul este vechea teorie a lui Adam Michnik, de pe vremea Solidaritatii. Doar ca cei emigrati de dupa ‘90 n-au mai vazut realitatea asa: fostii comunisti si securisti n-au disparut (cum au disparut nazistii in Germania), ci au devenit principalii beneficiari ai revolutiilor. Iar noile state (democrate) instrumentele pentru a le apara proprietatea lor. A fostei nomenclaturi si a descendentilor lor.

Alternative la democratiile liberale

Fostelor state estice (devenite tinere democratii) li s-au adaugat inca doua categorii de competitori la democratiile liberale, Rusia si China. Colac peste pupaza, administratia Trump este impotriva continuarii “exportului” democratiilor liberale, pentru ca inseamna competitie suplimentara pentru SUA, in felul in care Germania si Japonia sunt la ora actuala. In plus, dupa experienta razboiului din Vietnam, SUA a renuntat la doctrina de nation building. La implicarea masiva si directa in construirea democratiei liberale in alte state.

Astfel, spun Krastev si Holmes, au aparut patru curente opuse democratiilor liberale, unii le numesc iliberale:

1) Curentul care imita actiunile SUA, dar in interes propriu – Rusia.

2) Curentul care combina competitia de piata specifica democratiilor liberale cu doctrinele politice si sociale ale altor sisteme, de exemplu dictaturile comuniste – China.

3) Curentul care grefeaza propriile interese in cadrul constrangerilor puse de UE, preferand propriile lor interese celor UE – Ungaria, Polonia, grupul de la Visegrad in general.

4) Curentul care nu vrea ca exteriorul sa imite SUA de “teama” ca imitatorii pot ajunge competitori prea periculosi pentru cel imitat. Trump.

Totusi, cartea nu explica clar de ce copierea mot-a-mot a democratiilor liberale din SUA si Occident nu a functionat in Europa de est, desi sugereaza ideea ca lumea si-a pierdut increderea pentru ca nu a beneficiat rapid de bunastarea materiala promisa la caderea socialismului.

Eu cred ca totul a devenit la un moment dat a zero-sum game: adica binele unuia inseamna mizeria altuia. Oportunitatea unuia este pierderea altuia. Este greu sa eviti capcana lui zero-sum game, si sa transformi totul in win-win situation. Capitalismul nu functioneaza asa. El are nevoie de competitie, ori competitia nu inseamna win-win, ci castigatori si invinsi.

Despre Viktor Orban

Unul din capitolele din “The light that failed” contine o prezentare detaliata a lui Viktor Orban, primul ministru al Ungariei.

Povestea lui este mult mai interesanta decat spune presa romaneasca centrala, mai ales ca este creditat ca fiind ganditorul in spatele miscarilor – unii le zic populiste, altii de dreapta moderna – deacum, inclusiv din SUA. Steve Bannon, care este ideologul lui Trump, a spus ca Orban este ideologul sau. Deci, cei care sunt suporteri ai presedintelui Trump sunt implicit si suporteri ai primului ministru Orban, pentru ca ideologia lui Trump – spune Bannon – este modelata dupa cele gandite de Orban.

Viktor Orban este un politician inteligent si curajos. De ce zic asta? Pentru ca are guts. Si-a facut lansarea la reinhumarea lui Imre Nagy in iunie 1989. Atunci a tinut o cuvantare de sapte minute. Toti politicienii unguri se intelesesera in prealabil sa nu spuna nimic rau de rusi, ca sa nu-i supere. Sovieticii inca aveau baze militare in Ungaria. Orban si-a vazut insa de ale lui – a avut un discurs extrem de agresiv la adresa sovieticilor. A infiintat FIDESZ cu regula ca nimeni mai batran de treizeci si cinci de ani nu poata accede in partid. A castigat alegerile. A devenit primul ministru. A definit intr-o serie de cuvantari doctrina – populista sau de dreapta moderna, functie de cum vreti sa-i ziceti – pe care se bazeaza cam toate miscarile noi de dreapta, inclusiv cea a presedintelui Trump. Asta spune ideologul sau, Steve Bannon. Nu-i putin sa ai un discurs politic pe care ideologul presedintelui american il considera baza ideologica a politicii sale.

Teoria lui Viktor Orban este ca Bruxelles trateaza incorect Europa centrala si de est. Ceea ce cartea lui Krastev si Holmes spune ca este adevarat. UE cere statelor foste comuniste sa se comporte precum marionetele. Sa urmeze o secventa rigida de pasi obligatorii definiti de Bruxelles, si modelati intr-o oarece masura dupa pasii urmati de Germania in anii 50-60. Asta introduce automat contradictia (explica autorii) ca fostelor state comuniste, aparent membre UE cu aceleasi drepturi, li se cere sa se comporte dupa reguli si evaluari impuse de birocratii din Bruxelles. Fostele state socialiste au trebuit sa arunce la gunoi bruma pe care o adunasera cu atata truda in cincizeci de ani, inclusiv putinii scriitori, artisti, scoli, programe etc. Li s-a cerut sa renunte la cincizeci de ani de viata. Pe dealta parte, tari precum Polonia sau Ungaria nu considera (pe buna dreptate, zice cartea) ca istoria si cultura lor este mai prejos de cat a Occidentului. Ele nu inteleg tratarea lor de sus de Bruxelles.

Concluzia cartii este ca UE si Bruxelles trateaza nedrept Europa centrala si de est. Iar in aceasta stare de nemultumire au prins foarte bine ideile lui Orban preluate apoi de restul. Bineinteles, Orban a speculat politic mina de aur peste care a dat (adica faptul ca a avut curajul sa articuleze unfairness-ul Bruxelles-ului, iar punctul sau este sprijinit de presedintele Trump). Si-a bagat “mana” in justitie si mass-media, unde au patruns oameni apropiati lui. Dar aici e vorba de doua aspecte ortogonale: tratarea incorecta practicata de UE si separat exagerarile lui Orban fata de justitie si presa. Totusi exagerarile lui sunt consecinta, nu cauza, lipsei de viziune a UE. Ele sunt o reactie, nu originea.

Asta spune capitolul, nu eu …

Deci …

Am sa inchei revenind la intamplarea mea cu cele trei antrenamente cu juniorii Corvinului.

Cum altfel s-ar fi putut incheia povestea mea?

O solutie ar fi fost ca antrenorul sa-mi fi spus de la inceput ca nu sunt pregatit sa ma antrenez cu ei. Ca trebuie sa mai slabesc, sa mai invat cu mingea. Ca poate ar trebui sa incep fotbalul de la un nivel mai jos. Nu direct cu (poate) cea mai buna echipa de juniori din tara. Sa fiu insa realist: cine pe lumea asta nu foloseste o oportunitate atunci cand ea i se ofera? Fiecare spera ca se va descurca, si daca nu, ca va fi ajutat. Lucrurile nu au fost asa pentru mine: singurul lucru util pe care am putut sa-l fac pentru echipa a fost sa le car apa.

O alta posibilitate ar fi fost sa-mi creez jocul meu. Chiar daca am fost invitat la antrenament, as fi putut sa-mi creez regulile mele atunci cand am observat ca ce fac eu nu conteaza pentru juniorii Corvinului. Exact ce face primul ministru Orban. Poate jocul meu i-ar fi incurcat pe juniori in antrenamentele lor. Poate unele suturi trase de mine ar fi patruns in spatiul lor. Chiar daca jocul inventat de mine ar fi fost dovada ca sunt insensibil la scopurile echipei, totusi, ce altceva as fi putut face din moment ce si eu eram un participant la antrenament? Desi nu eram de fapt pregatit pentru el.

Sau as fi putut sa car mai departe apa …

Sincer, eu nu vad prea multe alternative … Are cineva vreo idee mai constructiva?

Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: Sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania

1 COMENTARIU

Comments are closed.