Elena Ferrante este considerată una dintre autoarele contemporane cele mai convingătoare, o stilistă desăvârșită, cu o intuiție artistică ieșită din comun. Ea a câștigat admirația publicului, a multor scriitori celebri și a unor critici importanți. În România au fost publicate toate volumele Tetralogiei Napolitane: Prietena mea genială, Povestea noului nume, Cei care pleacă și cei care rămân și Povestea fetiței pierdute. Odată cu apariția acestei serii faima Elenei Ferrante a crescut enorm.

Frantumaglia invită cititorii în atelierul de creație al Elenei Ferrante, lăsându-i să arunce o privire în sertarele biroului său, din care au ieșit cele patru volume ale celebrei Tetralogii Napolitane, precum și romanele de sine stătătoare care au precedat-o. Alcătuită din scrisori, reflecții, eseuri și interviuri întinse pe o perioadă de peste 20 de ani, Frantumaglia zugrăvește imaginea unică a unei scriitoare dominate de o pasiune nestăvilită pentru scris.

Eu cred așa: cărțile odată ce au fost scrise, nu mai au deloc nevoie de autorii lor. Dacă au ceva de povestit, mai devreme sau mai târziu o să-și găsească cititorii; dacă nu, nu. ….Am făcut deja destul pentru această lungă poveste: am scris-o; dacă valorează ceva ar trebui să fie suficient. N-o să particip la dezbateri și conferințe dacă o să fiu invitată. N-o să merg să primesc premii dacă vor să mi le ofere. N-o să promovez cartea niciodată, mai cu seamă la televiziune, nici în Italia, nici, eventual în străinătate. O să intervin doar prin intermediul scrisului, dar aș încerca să limitez și acest lucru la minimul necesar.

În volumul de față, Ferrante răspunde la multe dintre întrebările cititorilor ei. De pildă, își justifică alegerea de a sta deoparte și de a-și lăsa cărțile să-și trăiască singure propriile vieți. Descrie reacțiile și dilemele pe care le are atunci când romanele sale sunt adaptate pentru film. Vorbește despre provocarea de a găsi răspunsuri concise la interviuri. Explică bucuriile și chinurile scrisului, strădania de a crea o poveste doar ca să descopere că acea poveste nu e îndeajuns de bună. Își analizează relația cu psihanaliza, cu orașele în care a locuit, cu maternitatea, feminismul și copilăria ca depozitară a amintirilor, impresiilor și fanteziilor noastre cele mai puternice. Rezultatul este un autoportret viu și intim al unei scriitoare în propriu-i laborator artistic.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania