Teatrul Naţional ‘Radu Stanca’ (TNRS) din Sibiu a anunţat, vineri, că îşi mută activitatea de pe scenă în mediul online şi a făcut un apel public pentru respectarea cu stricteţe a recomandărilor autorităţilor, în contextul epidemiei de COVID-19. Într-un comunicat de presă se precizează că teatrul sibian şi-a suspendat toată activitatea de spectacole în perioada stării de urgenţă, iar actorii dau întâlnire publicului în mediul online.

“Actorii naţionalului sibian dau întâlnire publicului on-line, pe canalele de comunicare ale teatrului: Facebook, YouTube şi site-ul oficial al TNRS. În fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20,30, actorii TNRS vor aduce publicului poveşti pentru copii, fabule şi poezii, iar sâmbăta şi duminica, de la ora 19,00, TNRS va difuza online unele dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul teatrului, produse atât la secţia română, cât şi la secţia germană”, se precizează în comunicatul citat.

Primele spectacole difuzate online de naţionalul sibian sunt “D’ale carnavalului”, regia Silviu Purcărete, care va putea fi vizionat sâmbătă, 21 martie, de la ora 19,00 şi “Felii”, regia Lia Bugnar, one-woman show cu Ofelia Popii, pe care cei interesaţi îl pot urmări duminică, 22 martie, de la ora 19,00.

Vizionarea spectacolelor difuzate online va fi gratuită, TNRS nu percepe bilet pentru evenimentele difuzate pe internet.

Directorul general al teatrului din Sibiu, Constantin Chiriac, le-a transmis şi un mesaj de încurajare spectatorilor, în care vorbeşte de dragostea pe care actorii o poartă celor care-i privesc şi de nevoia de solidaritate.

“Dragii noştri spectatori, dragi sibieni şi prieteni de pretutindeni, voi sunteţi raţiunea noastră de a fi. Pentru voi încercăm să plăsmuim lumi, pentru voi visăm, pentru voi creăm. Ne bucurăm de râsul vostru puternic şi toate emoţiile voastre. Trăim împreună cu voi tăcerile voastre, iar lacrimile voastre pline de fericire şi emoţie, de la aplauze, ne încarcă şi pe noi cu atât de multă fericire, de fiecare dată. Ne e dor de voi, dar ne vom reinventa împreună cu voi, pentru ca împreună să putem să mergem mai departe. Tema Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu din acest an, ‘Puterea de a crede’, a fost probabil providenţială. Trebuie să găsim în noi puterea de a crede în viaţă, de a crede în om, în viitorul lui, în importanţa magiei, în valoarea marilor speranţe. Credem cu tărie că doar dăruind vom putea izbândi şi de aceea, este important ca acum, în aceste momente grele prin care treceţi fiecare, atunci când sunteţi singuri acasă şi nu aveţi un sprijin, să vă fim alături. Începând din acest sfârşit de săptămână, în fiecare sâmbătă şi duminică vă vom dărui, online, spectacole de-ale teatrului, iar în timpul săptămânii, venim la voi, online, cu seri cu poveşti, fabule şi poezie, pentru voi şi copiii voştri. Ce poate fi mai frumos decât solidaritatea noastră, a tuturor? Avem nevoie să ne reinventăm, să putem să credem într-un viitor mai bun al nostru, al fiecăruia, al omenirii. Sper, alături de toţi colegii mei din echipa TNRS şi FITS, să trecem cu bine peste această perioadă. Vă iubim!”, este mesajul lui Constantin Chiriac. 

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.