9.7 C
Cluj-Napoca
AcasăEDITORIALCovidioții se vor plimba în continuare pe străzi?

Covidioții se vor plimba în continuare pe străzi?

Publicat în

spot_img
spot_img

Da, știu, măsurile așteptate de mulți nu au venit pentru că se dorește introducerea graduală a acestora. Teoria spune că poporul le va accepta mai ușor. O fi adevărat, dacă ne raportăm la un popor care respectă legea, un popor care înțelege gravitatea situației și care pune în aplicare, întru totul și întocmai, recomandările celor care ne conduc pe perioada cât este în vigoare starea de urgență. Dar oare suntem noi, românii, un astfel de popor? Dacă ne uităm pe străzi, prin parcuri, pe la magazine, în piețe, aș putea să bag mâna în foc că nu!

Parcurile sunt pline de vârstnici, grătarele sfârâie mai ceva ca într-o lună estivală, iar bunicii își plimbă nepoții prin oraș și socializează întrebându-se cam cât de serioasă e treaba cu ”covidu’ ”. E imaginea acestor ultime zile din România! Degeaba strigă autoritățile pe toate canalele să stea poporu’ acasă. Degeaba li se spune că își pun propria viață, dar și viața celor dragi, în pericol. Nimeni nu pare să priceapă că ne luptăm cu un inamic inodor, incolor și care ne poate distruge mai repede decât am crede. Toate astea se întâmplă în timp ce în Italia, unde oamenii au fost cel puțin la fel de nepăsători, chiar zeflemitori în fața pandemiei, mor cu sutele zilnic, iar tragedia italiană tinde să depășească cu mult proporțiile celei din China.

Ce mai vedem zilele astea? Pe șmecherii care mint prin vămi, doar-doar scapă de carantină. Mai vedem și românașii care vând la tarabă, în piață, deși au ordin să stea în izolare. Desigur, mai sunt și miile (poate zecile de mii) care au venit în țară și au reușit să treacă de toate filtrele, iar acum se plimbă prin magazine, răspândind cu o seninătate criminală virusul. Aceștia sunt covidioții! De ei mi-e teamă, iar împotriva lor ministrul Vela și trupa de la Interne ar fi trebuit să ia măsuri mai ferme. Nu noaptea, domnilor, ne interesează să fie oprite plimbările aiurea prin parcuri! Nu închiderea cabinetelor stomatologice rezolvă problemele! Și nici simpla închidere a mall-urilor nu e o rezolvare!

Oare vă e cumva frică să luați niște măsuri care nu aduc popularitate electorală? Poate că da, însă vă atrag atenția că lipsa de ”cojones” s-ar putea să ne coste vieți! Multe vieți!

Așa că, vă rog gândiți-vă, oare ce este mai important? Măsurile luate gradual, de teama pierderii în popularitate, sau măsurile ferme care pot salva vieți? Acționați acum! Opriți covidioții să aducă această țară în situația Italiei!

Andrei Nistor

Articole recente

PREMIERĂ ÎN BAIA MARE: Primul film românesc despre viața lui George Enescu, proiectat în AULA CUNBM

„ENESCU, jupuit de viu” este capodopera propusă de Toma Enache, unul dintre cei mai activi...

Definiția dragostei pure din Maramureș: „Inima lui îmi grăiește”- Ioana Vlad

Ioana Vlad, o tânără artistă din inima folclorului maramureșean, din Săliștea de Sus, a...

24 iunie – Ziua Universală a Iei

Un promotor consecvent al costumului popular a fost Casa Regală a României.

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”

Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

Mai multe articole de același fel

Iohannis, secretar general al NATO – rezultatul unei strategii premeditate și coordonate

Încă din 2021, se vorbește despre o posibilă candidatură a președintelui Iohannis la funcția de secretar general al Alianței, lucru ce confirmă o rațiune strategică ce sprijină această decizie. Nu lansează nimeni în spațiul public astfel de informații, ce au fost ulterior perpetuate în 2022 și 2023 fără să aibă un fundament.

Politica românească, un adevărat “Dejun pe iarbă”

Ultimele săptămâni de erori imputate altora (a se citi “politică”), prezentate abundent prin intermediul tuturor mijloacelor de comunicare în masă, ne transformă pe noi, românii, în adevărați “voyeuri” ai unui tablou plin de atâta nesimțire babilonică încât până și celebrul Eduard Manet ar fi fost încurcat dacă ar fi fost solicitat să transpună în artă aceste realități halucinante