Florin Macra este un fermier din Năsăud care împarte acum roadele muncii sale cu cei aflați în nevoie, vulnerabili din cauza epidemiei de coronavirus care a dat viețile tuturor peste cap.

Discuția cu el este tonică. Este hotărât, omenos și spune ce are de spus ardelenește. Multe, în cuvinte puține. Florin Macra duce saci de cartofi la familii nevoiașe, cu copii, la oameni bolnavi și la vârstnici cărora le este greu să supraviețuiască în această perioadă. Se ocupă el și de transport. “Așa m-am gândit că e omenește și toți oamenii care au posibilitatea, dacă ar face așa ceva, ar fi un pic de ajutor pentru cine nu are. Măcar în momentele când e mai greu. N-am făcut cu un scop, am făcut-o pur și simplu pentru mine, să ajut un pic dacă pot și atât”, a spus Florin Macra pentru Știrile Transilvaniei.

De când a pornit acțiunea umanitară, fermierul a fost sunat zilnic din toate părțile țării, din Vaslui, Timișoara, Ialomița, Constanța. Ajutoarele merg însă doar la cei nevoiași din județul Bistrița-Năsăud. Aici poate asigura și transportul cartofilor acasă la persoanele care îi cer sprijinul. A fost deja la mai multe familii și va continua să-i ajute, cât va mai putea, pe cei care îl caută. Inimosul fermier năsăudean poate fi contactat la numărul de telefon 0754.433030.

“Ar trebui ca toată lumea să se gândească un pic și la cei ce n-au”, este îndemnul lui Florin Macra pentru noi toți.

Despre campania „Transilvania solidară”

„Mă alătur oamenilor cu suflet și mă ofer voluntar oricărei instituții a statului pentru a ajuta în combaterea virusului”, spune un devean. „Să le arătăm băimărenilor aflați în situații delicate că nu sunt singuri”, anunță maramureșenii. “Permiteți-ne să vă ajutăm și protejăm”, zic brașovenii. „Bună, am patru seturi de mănuși marimea M”, scrie o clujeancă. „Vă rog, dacă identificați cazuri în comunitate care au nevoie de ajutor, dați un semn aici!”, este mesajul din Alba. Transilvania este solidară. Împreună. Együtt. Zusammen. Oameni simpli care nu știu dacă peste o lună vor mai avea un loc de muncă, antreprenori care nu știu dacă peste o lună vor mai avea o afacere, vor mai avea angajați. În aceste momente pe care nimeni nu-și închipuia că le va trăi, ei au puterea să se gândească la ceilalți. Loviți în propriul destin, se gândesc la soarta celorlalți. Ce oameni frumoși! În vârtejul unei epidemii care ne-a schimbat viața, există acești oameni care-și ajută semenii, ajută comunitatea, susțin spitalele, medicii, asistentele, paramedicii, jandarmii, polițiștii, pun umărul să trecem cât mai repede cu bine de acestă pandemie. Sunt oameni obișnuiți, antreprenori și companii care ajută cu munca și cu timpul lor, cu spații, restaurante, hoteluri, pensiuni, prin donații, efortul celor deja implicați în lupta cu epidemia. Sunt oameni pentru care, atunci când boala va fi învinsă, statul va trebui să arate că este pe măsura lor. Pentru ei și pentru a promova dăruirea, voluntariatul și implicarea lor civică în momentul în care avem atât de mare nevoie de aceste valori, Știrile Transilvaniei spune povestea „Transilvaniei Solidare”. O campanie dedicată celor care aduc speranță în vremuri de teamă, ajutor acolo unde este nevoie și încredere că, atâta vreme cât oamenii nu-și uită semenii, putem trece peste orice încercare. Sunt poveștile celor care ne arată că suntem împreună și când suntem izolați, care ne reamintesc marile valori umane, care ne împărtășesc bunătatea și caritatea. „Transilvania Solidară” este despre încercările care pot trezi ce-i mai bun în sufletul oamenilor. „Transilvania Solidară” va rămâne o mărturie despre speranță și viață în vremea epidemiei. Împreună. Együtt. Zusammen. Pentru oamenii care se alătură oamenilor cu suflet și se oferă voluntari atunci solidaritatea este bunul nostru cel mai de preț.

(FOTO: Arhiva personală Florin Macra)

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

2 COMENTARII

Comentează și tu acest articol

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.