Reprezentanți ai societății civile din Deva, împreună cu Rotary Club Deva Castrum, cunoscut la nivel local pentru proiectele sale în domeniul educației și sănătății, au început o campanie de donații pentru Spitalul Județean, care a fost transformat joi în unitate medicală pentru pacienții cu COVID-19.

Campania se numește „Scut Pentru Spital – Deva” și se adresează tuturor hunedorenilor, persoane fizice și juridice, al căror sprijin este necesar pentru ca Spitalul Județean să fie pregătit pentru depistarea cazurilor de coronavirus și tratarea pacienților infectați.

„Majoritatea avem rude, prieteni, foști colegi sau simple cunoștințe care lucrează în cadrul Unității, care sunt în Prima Linie în această luptă dificilă, și pe care dorim să îi protejăm cât putem de mult.

Situația lipsei echipamentelor de protecție, a produselor de dezinfectare este deja cunoscută în întreaga țară, a creat deja un număr mare de îmbolnăviri în rândul cadrelor medicale, și din păcate ne reduce treptat șansele de a trece repede și bine prin această încercare. Secția de Oncologie este momentan închisă(cadrele medicale contaminate), secția de Pneumologie este contaminată și ea…Tot ce ne dorim este să ne protejăm oamenii, doctorii, cadrele medicale, pe toți cei cărora unii dintre noi poate le vom cere ajutorul curând…

Statul Român, instituțiile din județ, depun eforturi mari în această perioadă, dar este nevoie și de noi, de fiecare dintre noi. Alatura-te campaniei, sprijină cadrele medicale, luptă alături de ei și haideți să facem împreună un Scut Pentru Spital!

Suntem în legătură permanentă cu cadrele medicale care ne transmit necesare le lor exacte, date despre furnizori, noi le centralizam, strângem donații, facem comenzi, totul în mod transparent și le predăm în baza unui Proces Verbal pentru a nu exista nici un fel de suspiciuni.

Singurul tratament pentru aceste momente dificile este solidaritatea!”, este mesajul organizatorilor campaniei „Scut Pentru Spital – Deva”

Puteți face donații, specificând ”Scut pentru Spital – Deva”, în următorul cont:

ASOCIAȚIA ROTARY CLUB CASTRUM DEVA

CUI 34794127

IBAN donatii: RO87 RZBR 0000 0600 1790 2602

Despre campania „Transilvania solidară”

„Mă alătur oamenilor cu suflet și mă ofer voluntar oricărei instituții a statului pentru a ajuta în combaterea virusului”, spune un devean. „Să le arătăm băimărenilor aflați în situații delicate că nu sunt singuri”, anunță maramureșenii. “Permiteți-ne să vă ajutăm și protejăm”, zic brașovenii. „Bună, am patru seturi de mănuși marimea M”, scrie o clujeancă. „Vă rog, dacă identificați cazuri în comunitate care au nevoie de ajutor, dați un semn aici!”, este mesajul din Alba. Transilvania este solidară. Împreună. Együtt. Zusammen. Oameni simpli care nu știu dacă peste o lună vor mai avea un loc de muncă, antreprenori care nu știu dacă peste o lună vor mai avea o afacere, vor mai avea angajați. În aceste momente pe care nimeni nu-și închipuia că le va trăi, ei au puterea să se gândească la ceilalți. Loviți în propriul destin, se gândesc la soarta celorlalți. Ce oameni frumoși!

În vârtejul unei epidemii care ne-a schimbat viața, există acești oameni care-și ajută semenii, ajută comunitatea, susțin spitalele, medicii, asistentele, paramedicii, jandarmii, polițiștii, pun umărul să trecem cât mai repede cu bine de acestă pandemie. Sunt oameni obișnuiți, antreprenori și companii care ajută cu munca și cu timpul lor, cu spații, restaurante, hoteluri, pensiuni, prin donații, efortul celor deja implicați în lupta cu epidemia. Sunt oameni pentru care, atunci când boala va fi învinsă, statul va trebui să arate că este pe măsura lor.

Pentru ei și pentru a promova dăruirea, voluntariatul și implicarea lor civică în momentul în care avem atât de mare nevoie de aceste valori, Știrile Transilvaniei spune povestea „Transilvaniei Solidare”. O campanie dedicată celor care aduc speranță în vremuri de teamă, ajutor acolo unde este nevoie și încredere că, atâta vreme cât oamenii nu-și uită semenii, putem trece peste orice încercare. Sunt poveștile celor care ne arată că suntem împreună și când suntem izolați, care ne reamintesc marile valori umane, care ne împărtășesc bunătatea și caritatea. „Transilvania Solidară” este despre încercările care pot trezi ce-i mai bun în sufletul oamenilor. „Transilvania Solidară” va rămâne o mărturie despre speranță și viață în vremea epidemiei. Împreună. Együtt. Zusammen. Pentru oamenii care se alătură oamenilor cu suflet și se oferă voluntari atunci solidaritatea este bunul nostru cel mai de preț.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.