Pentru cine nu știe, dar personal nu consider că cineva nu ar avea cunoștință, Cetatea Bănița se află în comuna Bănița, județul Hunedoara. Cum meri din Petroșani spre Hațeg, sau invers. Un fel de pinten stâncos pe lângă care lumea aflată în mașini trece fără să îl bage în seamă.

Conform site-ului cetati-dacice.ro, „până la baza Pietrei Cetăţii se poate ajunge pe şoseaua care leagă Simeria de Petroşani (DN 66). De aici porneşte o cărare îngustă, de-a lungul liniei ferate, care conduce până la terasele cele mai de jos ale cetăţii. Din acest punct panta devine foarte abruptă, iar accesul spre vestigii este unul extrem de dificil, în unele cazuri chiar periculos”. Problema mea, în 1999, a fost că aceste informații nu mi-au fost puse la dispoziție, deoarece nici internetul nu funcționa cum trebuie iar cetatea abia fusese inclusă pe lista UNESCO. Știam doar că exista. Știam unde. Că doar eram ditamai licențiatul în istorie și predam aceeași materie la Școala Nr. 7 din Petroșani. Dar nu știam cum să ajung la ea. La cetate, nu la școală…

Într-o zi mă pleznește o idee genială. Cum sunt, de fapt, toate ideile mele. Ce-ar fi să merg acasă, de la Petroșani la Orăștie, pe jos. Că nu prea mai aveam bani de bilet de tren. Am plecat pe jos, am făcut două zile și când am ajuns acasă a trebuit să mă întorc înapoi la școală să predau istorie elevilor. Dar am venit cu trenul că mi-a dat bani Mami meu.

Am plecat din Petroșani spre Orăștie dimineața devreme. Pe la 11.04. După câțiva kilometri am ajuns în pasul ăla de sub Piatra Cetății. M-am pus să savurez un sandviș și m-am tot uitat la bolovanul pe care se găsește cetatea dacică monument UNESCO. Situată deasupra Cheilor Băniței și vizavi de Peștera Bolii. Când mânci îți vin și tot felul de idei idioate, pe lângă cele geniale, cum sunt ale mele de obicei. Așa că, fiind încălțat în adidași cumpărați din piață și cu o pereche splendidă de blugi, am decis eu singur și în unanimitate să cuceresc Cetatea Bănița. Am lăsat sandvișul nemâncat de tot și am pornit pe prima pantă ivită în cale.

„În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Téglás Gábor aminteşte cetatea amplasată  pe Dealul Bolii. Potrivit pasionatului arheolog transilvănean, cetatea a fost grav afectată de construirea căii ferate dintre Simeria şi Petroşani, în perioada 1868 -1869. Atunci au fost dislocate din ziduri numeroase blocuri de calcar şi au dispărut mai multe dintre terasele de la poalele dealului. Cercetările arheologice sistematice s-au desfăşurat doar pentru o scurtă perioadă, în anii 1960-1961. În prezent, accesul extrem de dificil spre vestigii îngreunează reluarea cercetărilor”. Citatul este tot de pe site-ul cetati-dacice.ro.

Nu cunoșteam pe vremea aceea citatul respectiv dintr-un motiv simplu: nu fusese scris. Așa că am pornit la deal într-un ritm vijelios. Am mers și am mers și… am mers… cam 20 de metri. Apoi m-am oprit să văd cât am mers. Mi-a venit să leșin. Îmi era deja foame. Dar nu m-am lăsat pradă poftelor fiziologice, ci am continuat să pășesc. Pas cu pas. Stâncă cu stâncă… M-am oprit și am privit înapoi. Înaintasem 5 metri. Unul dintre papucii adidas s-a supărat: a rămas fără talpă.

Situația devenise critică. „Cetatea avea rolul de a apăra dinspre sud accesul spre Grădiştea de Munte -Sarmizegetusa Regia. Poziţia dominantă a locului ales, o stâncă de formă aproape conică (Piatra Cetăţii sau Dealul Bolii) şi cu o altitudine maximă de 904 m asigurau o vizibilitate foarte bună spre depresiunile din apropiere. Pantele de sud, est şi vest ale stâncii sunt deosebit de abrupte, astfel că elementele de fortificare dacice au fost dispuse doar pe versantul nordic”. Eu nu eram pe versantul corespunzător, dar nu știam asta. Știam, în schimb că nu mai am talpă la adidas. Prin jur mișunau câteva pufoșenii de vipere. Cred că unele era furioase rău, că aveau și coarne. M-am tras ușor pe fundul nădragilor până la drum. Apoi am mers pe asfalt până la Orăștie.

Astfel nu am cucerit eu Cetatea Băniței, unde „materialele arheologice descoperite aici sunt reprezentate, cu precădere, de fragmentele ceramice provenite de la vase de mici dimensiuni, precum ceşti sau căni, dar şi de la chiupuri, vase destinate păstrării proviziilor. Sunt prezente şi piesele din fier, de la materialele de construcţie până la unelte şi arme, dar într-o cantitate mult mai redusă în comparaţie cu alte cetăţi din Munţii Orăştiei. În cuprinsul cetăţii sau în apropierea sa au fost găsite şi obiecte din metal preţios, precum o brăţară şi o fibulă din argint, monede etc.”…

Dar vremea să o cuceresc a venit după 20 de ani. Vara lui 2019… Altă poveste…