Începând de marți, 31 martie, primarii mureșeni sunt obligați să ia măsuri pentru a ajuta persoanele în vârstă de peste 65 de ani, bolnavi cronici, fără aparținători, să obțină rețetele medicale și, totodată, să asigure achiziționarea medicamentelor aflate în schema de tratament. Măsura vine ca urmare a deciziei din aceeași zi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Mureș.

În perioada stării de urgență, primarii municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mureș, în calitate de președinți ai comitetelor locale pentru situații de urgență, vor lua măsuri pentru sprijinirea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, bolnavi cronici, fără aparținători, pentru obținerea prescripțiilor medicale și a medicamentelor aflate în schema de tratament, după cum urmează:

– vor identifica persoanele vârstnice, bolnavi cronici, fără aparținători, care necesită sprijin pentru obținerea prescripțiilor medicale în vederea limitării deplasării acestora și a interacțiunii cu alte persoane;

– vor lua legătura cu medicii de familie / specialiști pentru prescrierea și eliberarea documentelor medicale/rețetelor și ridicarea / achiziționarea medicamentelor”, se arată în articolul 1 al Hotărârii nr.11 a CJSU, din data de 31 martie.

Decizia are ca scop limitarea deplasării persoanelor în vârstă la medic sau farmacii, în vederea diminuării contactului acestora cu alte persoane și a preveni astfel riscul de a se îmbolnăvi prin infectare cu noul coronavirus.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.