Guvernul Ungariei a început să facă economiile necesare în urma epidemiei de coronavirus, astfel încât va retrage şi va realoca o sumă totală de 1345 de miliarde de forinţi (aprox. 3,7 miliarde de euro) de la diverse ministere, sumă care va ajunge în fondul de protecţie şi relansare economică. În fondul pentru lupta împotriva epidemiei ajung 663 de miliarde de forinţi (aprox. 1,8 miliarde de euro), în care trebuie achitate 50% din subvenţiile din acest an pentru partide, impozitul comercial datorat de către lanţurile comerciale multinaţionale, contribuţia sectorului financiar şi cota care revine administraţiilor locale din impozitul auto, a anunţat, sâmbătă, Gergely Gulyás, şeful Cancelariei Prim-Ministrului Ungariei.

Acesta a spus că guvernul maghiar a decis asupra unei reorganizări fundamentale a bugetului, a instituit un fond pentru protecţia împotriva epidemiei şi înfiinţează un fond pentru protecţia şi relansarea economică.

Pentru a asigura resursele necesare unei apărări eficiente, guvernul realizează realocări semnificative şi obligă şi alte entităţi să participe la sarcini: printre altele, partidele politice, lanţurile comerciale multinaţionale, băncile şi administraţiile locale, a spus Gyulyás.

Potrivit informării, subvenţiile acordate partidelor şi care. vor ajunge în fondul pentru protecţia împotriva epidemiei însumează 1,2 miliarde de forinţi (aprox. 3,3 milioane de euro), impozitul comercial datorat de către lanţurile comerciale multinaţionale ajunge la suma de 36 de miliarde de forinţi (aprox. 1 miliard de euro), iar de la bănci sunt aşteptaţi 55 de miliarde de forinţi (aprox. 150 de milioane de euro).

Cota din impozitele auto care ar fi revenit administraţiilor locale şi care va fi redirecţionată către bugetul central înseamnă, în acest an, o sumă de 34 de miliarde de forinţi (aprox. 93 de milioane de euro), aceasta fiind contribuţia pe care guvernul o solicită din partea administraţiilor locale, în vederea luptei împotriva epidemiei.

Astfel, pentru fond pot fi asiguraţi 663 de miliarde de forinţi (aprox. 1,8 miliarde de euro), întrucât rezerva centrală pentru lupta împotriva epidemiei este de 378 de miliarde de forinţi (aprox. 1 miliard de euro), însă acest buget nu are limite maxime, a mai spus Gergely Gulyás. Oficialul a specificat că măsurile nu se aplică retroactiv şi că intră în vigoare de la 15 aprilie sau 1 mai.

În fondul creat pentru protecţia şi relansarea economică, Ungaria are la dispoziţie 1345 miliarde de forinţi (aprox. 3,7 miliarde de euro), a specificat Gulyás.

Sursa: MTI

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania