600 de gropi au fost săpate, de la începutul acestei luni, în cimitirele orașului, pentru eventualii morți,victime ale pandemiei de coronavirus.

Administratorii cimitirelor publice din Dnipro, un oras din sud-estul Ucrainei, au primit ordin să sape 600 de gropi, iar mii de saci pentru cadavre au fost comandați pentru potențialele victime ale coronavirusului. Buldozerele au putut fi văzute lucrând mai multe zile în cimitirele din Dnipro, potrivit Radio Europa Liberă. “Din păcate această decizie îngrozitoare a trebuit să fie luată, să pregătim 600 de gropi pentru potențiale victime ale coronavirusului”, spune viceprimarul localității Dnipro, Mykhaylo Lysenko.

Locuitorii orașului nu sunt de aceeași părere. “Mai bine ne-ar cumpăra măști și ar aproviziona farmaciile cu medicamente”, spune o localnică. “Nimeni nu sapă gropi înainte. Nimeni. Nu este în tradiția Ucrainei să faci așa”, adaugă un alt bărbat din localitate.

Autoritățile orașului au spus că vor să fie pregătite în avans, dar, de asemenea, că vor să atragă atenția locuitorilor să respecte carantina. “Mulți oameni nu înțeleg. Nu țin seama de propria sănătate dar, cel mai important, nu șin seama de sănătatea celor cu risc ”, afirmă primarul orașului Dnipro, Borys Filatov.

Cu toate acestea, mulți locuitori au putut fi văzuți în parcurile orașului și la locurile de joacă, fără măști de protecție.

În Ukraina, până acum, sunt 1668 de persoane infectate cu coronavirus și 59 de decese.

FOTO: Captură Radio Europa Liberă

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.