fbpx
6.7 C
Cluj-Napoca
AcasăCORONAVIRUSOMS recunoaște OncoGen Timișoara ca fiind singurul centru din România care are...

OMS recunoaște OncoGen Timișoara ca fiind singurul centru din România care are în testare un vaccin împotriva Covid-19

Publicat în

spot_img
spot_img

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recunoaște Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului OncoGen din Timişoara ca fiind singurul din România care are în testare un vaccin împotriva Covid-19, se arată într-un recent raport al OMS referitor la situația mondială a testărilor pentru găsirea unui potențial vaccin.

În 25 martie, cercetătorii OncoGen conduși de Prof. Univ. Dr. Virgil Păunescu ieșeau cu informația că s-a reușit finalizarea sintezei vaccinului, urmând a se intra în faza testelor de laborator. Desigur, drumul până la producția de masă a unui vaccin este foarte lung, dar pașii făcuți sunt semnificativi.

”Acest lucru atestă ceea ce am mai spus. Centrul OncoGen se află în liga mare a cercetării mondiale alături de institute și companii recunoscute pentru performanța în cercetarea medicală de vârf. Aveți încredere în cercetarea românească! Noi mergem înainte!”, a spus profesorul Virgil Păunescu.

La începutul lunii ianuarie, cercetătorii de la Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului OncoGen din Timişoara au anunţat că au realizat o strategie de vaccinomică personalizată pentru noul coronavirus din China, rezultatele acestor cercetări fiind puse gratis la dispoziţia producătorilor de vaccinuri interesaţi.

Virgil Păunescu susţine că sunt foarte multe metode şi tehnologii pentru a ajunge la un vaccin sau la o soluţie, iar OncoGen a pus public la dispoziţie oferta sa, care este mai puţin obişnuită, pentru că nu provine din vaccinarea împotriva virusurilor, ci din vaccinurile antitumorale, care sunt mai dificil de obţinut decât vaccinurile antivirale.

“Am văzut şi noi ceea ce a văzut toată lumea. Văd că nu a apărut nimeni care să spună că a creat un vaccin (împotriva coronavirus, n.r.), pentru că aici sunt două lucruri care pot pune capăt acestei epidemii. Fie un vaccin şi vaccinarea rapidă a cât mai multor oameni sau chiar a întregii populaţii, pentru a opri transmiterea virusului, fie un medicament care să-i trateze şi să scadă mortalitatea la cei care se infectează, aşa cum se întâmplă, de exemplu, în hepatita C sau în HIV. Noi, fiind un centru de cercetări cu specific de imunoterapii în cancer, am sesizat că o anumită tehnologie de vaccinare în cancer (vaccin personalizat în cancer, n.r.) s-ar putea aplica şi în bolile virale. În cancer, poate funcţiona, dar în epidemii din acestea nu, pentru că sunt milioane de oameni care ajung să fie infectaţi şi nu ai timp să îi faci analiza sistemului imun şi a răspunsului imun fiecărui individ şi să-i faci ceva individualizat. Dar s-a putut să găsim o cale de mijloc, în sensul că noi am luat statistica cu profilul genetic al populaţiei României, care corespunde în mare parte cu populaţia din Europa”, a explicat Virgil Păunescu.

Potrivit cercetătorului în imunologie, pornind de la profilul genetic al populaţiei din România şi având datele despre structura virusului publicate de chinezi, în baza structurii genetice, se poate determina structura proteică, aceea care poate fi folosită la vaccinare.

Astfel, cercetătorii de la OncoGen au identificat mai multe peptide, dar au expus doar cinci, iar cu un număr de 10 peptide, pe care ei le pot identifica, s-ar putea produce vaccinuri care să acopere toată paleta din România.

Peptidele imunogenice au fost dezvoltate de cercetătorii OncoGen Timişoara prin aplicarea unei tehnologii utilizate în vaccinarea personalizată în cancer, bazată pe „long neoantigen peptides”, o tehnologie care este în prezent în studii clinice pentru tratarea cancerului. Folosind acest exemplu, alte peptide pot fi identificate pentru populaţia din aproape toate regiunile geografice.

Centrul de Terapii Genice şi Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen funcţionează în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” din Timişoara.

Redactia

Articole recente

O tânără din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional „Ilie Micu” de la Sibiu

Gabriela Silvia Vişinescu de la Şcoala Populară de Arte din Piteşti a câştigat Marele Premiu al Festivalului Concurs Naţional de Interpretare Vocală "Ilie Micu" din Sibiu, secţiunea Muzică uşoară, care a avut loc la Sala Thalia.

Festivalul ”Săptămâna Haferland” va avea loc între 8 şi 11 august, în zece sate din Ţara Ovăzului

Tema ediţiei din acest an a festivalului este "Istorie, tradiţie şi cultură. Ieri şi azi în Haferland".

”Dăm Click pe România” a inițiat înscrierile prin care școlile, liceele, grădinițele și asociațiile pot primi calculatoare

Dăm Click pe România este un proiect al asociației Ateliere Fără Frontiere prin care anual 4.000 de calculatoare recondiționate sunt donate către unitățile de învățământ care nu au echipamentele necesare de pe care elevii să poată învăța noțiune digitale de bază.

Rectorul UPET s-a înscris în PSD și candidează pentru Consiliul local Petroșani

Revenirea lui Sorin Radu în viața politică se întâmplă după mai bine de 4 ani în care rectorul a ales să se dedice în totalitate mediului academic

Mai multe articole de același fel

Expoziție eveniment despre Conacul Mocioni la Timișoara

Începând cu ziua de vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion.

Analiză UPT: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT a ajuns...

Pentru a avea o viziune clară asupra pieței muncii, specialiștii Universității Politehnica Timișoara au analizat datele din Registrul de Evidență a Salariaților pentru a verifica dacă absolvenții din anul 2022 ai UPT sunt angajați, la 18 luni de la finalizarea studiilor.