Șase pacienți bolnavi de coronavirus în stare critică din Israel, considerați cu risc ridicat de mortalitate, au fost tratați cu terapia cu celule din placentă și au supraviețuit, potrivit datelor preliminare furnizate de compania Pluristem, cu sediul în Haifa, titrează The Jerusalem Post.

Pacienții, care suferă de insuficiență respiratorie acută și complicații inflamatorii asociate cu COVID-19, au fost tratați la trei centre medicale israeliene diferite, timp de o săptămână. Patru dintre pacienți sufereau de alte afecțiuni asociate, inclusiv insuficiență cardiovasculară și renală.

Nu numai că toți pacienții au supraviețuit, potrivit Pluristem, dar patru dintre ei au arătat o îmbunătățire a parametrilor respiratorii, iar trei dintre ei sunt în stadii avansate pentru a fi deconectați de la ventilatoarele mecanice. Mai mult, doi dintre pacienții cu afecțiuni medicale preexistente prezintă o recuperare clinică pe lângă îmbunătățirea respirației.

„Suntem mulțumiți de acest rezultat inițial al programului și ne-am angajat să valorificăm celulele PLX în beneficiul pacienților și sistemelor de asistență medicală”, a declarat CEO-ul și președintele Pluristem, Yaky Yanay. „Pluristem este dedicat să folosească avantajele sale competitive în fabricarea pe scară largă, pentru a putea livra celule PLX unui număr mare de pacienți cu nevoie semnificativă.”

Descoperirile preclinice anterioare cu privire la celulele PLX au relevat efecte terapeutice semnificative în studiile la hipertensiune pulmonară, fibroză pulmonară, leziuni renale acute și leziuni gastro-intestinale.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania