John Higgs, O istorie alternativă a secolului XX, Editura Litera, Colecția Carte pentru toți, nr, 67, București, 2019.
Istoria pare un fel de bau-bau al științelor. Asta și pentru că învățământul și istoriografia, de-a lungul timpului, au pus accentul mai mult pe evenimențial, pe memorare excesivă și interpretare conjuncturală, în funcție de regimul politic aflat la putere într-o perioadă sau alta. Astfel, unele personaje au devenit eroi peste noapte, iar altele au fost martelate din cărți, de pe plăci comemorative și din istoria colectivă.
Volumul O istorie alternativă a secolului XX a lui John Higgs se înscrie în categoria cărților care încearcă să facă dreptate. Oarecum. Fiind, cum precizează autorul, „o istorie alternativă”, nu se recomandă ca un manual ce trebuie luat drept literă de lege. Însă, la fel ca manualele, exprimă opinia celui care l-a conceput și dat la tipar. Au apărut multe volume de acest fel, mai ales în a doua jumătate a secolului XX, iar cartea lui Higgs poate fi considerată, în opinia mea, o sinteză.
După cum se precizează în descrierea de pe coperta a IV-a a cărții, „secolul XX este perioada din istorie despre care știm cel mai mult”. Aș completa că știm și cel mai puțin. Fără a fi adeptul teoriilor conspirației, pot spune cu mâna pe inimă că nu putem momentan cerceta nici a zecea parte din informațiile din arhive, pentru că legislația nu o permite. Din diverse motive. Unele dintre aceste motive țin de politică. De geopolitică. Sunt încadrate la secrete de stat. Dar sunt aspecte care au în vedere interese personale, cum ar fi apărarea imaginii urmașilor celor care au luat anumite decizii la un moment dat, decizii care au afectat comunități locale, regionale, naționale sau globale. Etc.
Secolul XX se înscrie perfect într-un astfel de concept. Se explică, pentru cine vrea să înțeleagă, conexiunile între evenimente, științe, posibilitățile vremii și caracterele umane, umanismul sau individualismul fiecărui decident politic, umanismul sau individualismul fiecărui creator în domeniul artistic sau științific etc. E fascinant să citești despre cum relativitatea în fizică definită de Einstein a condus la apariția modernismului în artă. De aici până la o nouă etapă a SF-ului, diferită de cea din secolul XIX, nu a mai fost decât un pas. Spațiul extraterestru, sexul sau problemele adolescenților sunt legate între ele. Muzica și teoria haosului („Un fluture bate din aripi în Tokyo”), nihilismul și incertitudinea, dezvoltarea și postmodernismul, dar mai ales „rețeaua” care face din Pământ „o planetă de indivizi” sunt explicate analizând consecințele concrete din prisma unor evenimente aleatorii sau decizii personale ori politice pripite.
Vă îndemn să citiți cartea și să cugetați puțin asupra conținutului.