”Dispreţul” nostru faţă de natură a dus la criza COVID-19, spune Jane Goodall, în vârstă de 86 de ani, primatolog britanic care şi-a dedicat viaţa cauzei protecţiei animalelor, în special cimpanzeilor, şi a mediului înconjurător. Este însă timpul să învăţăm din greşeli şi să încercăm să evităm catastrofe viitoare, a pledat aceasta, potrivit AFP.

“Dispreţul nostru faţă de natură şi lipsa de respect pentru animalele cu care ar trebui să împărţim planeta au cauzat această pandemie, prevăzută cu mult timp în urmă. Întrucât pe măsură ce noi distrugem pădurile, spre exemplu, diferitele specii de animale sunt nevoite să trăiască într-o proximitate impusă, bolile se transmit de la un animal la altul, iar unul dintre aceste animale, apropiat cu forţa de oameni, îi va infecta probabil”, a spus cercetătoarea.

Potrivit lui Jane Goodall, alte motive aflate la baza pandemiei sunt animalele sălbatice vânate şi vândute pe pieţele din Africa sau Asia, în special în China, precum şi sistemul de creştere intensivă, unde trăiesc în condiţii crude miliarde de animale, care fac posibil saltul virusului de la o specie la alta.

“Trebuie să înţelegem că facem parte din lumea naturală şi că depindem de aceasta, iar când o distrugem, de fapt furăm viitorul copiilor noştri. Sper că în urma acestor măsuri fără precedent, oameni care trăiesc în autoizolare peste tot în lume, tot mai multe persone vor deveni mai conştiente, vor începe să se gândească la metode prin care şi-ar putea schimba modul de viaţă”, a mai spus cercetătoarea.

Fiecare dintre noi putem contribui în fiecare zi, dacă ne gândim la consecinţele micilor alegeri pe care le facem, susţine Goodall: “ceea ce mâncaţi; de unde provine; a fost obţinut prin rele tratamente aplicate animalelor; provine dintr-o agricultură intensivă, cum se întâmplă de obicei; este ieftin datorită muncii făcute forţat de copii; producţia sa dăunează mediului; de la câţi kilometri a fost adus; v-aţi gândit să mergeţi pe jos în loc de maşină?”.

Declaraţiile au fost făcute cu ocazia unei conferinţe telefonice înainte de lansarea documentarului ”Jane Goodall: The Hope”, produs de National Geographic.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania