Un polițist din județul Timiș, Kovacs Valer, are o intervenție publică extraordinară, rămasă neobservată din cauza zgomotului produs de teme neinteresante. Astfel, într-un memoriu adresat prim-ministrului Ludovic Orban, domnul Kovacs recunoaște existența unei competiții între polițiști pentru cine acordă mai multe sancțiuni și amenzi, iar asta se întâmplă la ordinele superiorilor.

Dinăuntrul unui sistem care și-a pierdut de multe ori valorile și busola, agentul de poliție constată derapajul grav al forțelor de ordine din România, pe care l-am semnalat în mai multe rânduri și aici. Poliția are menirea de a vechea la ordinea și securitatea publică, la respectarea legii. Această menire se împlinește în primul rând printr-un angajament de prevenție și de avertizare și abia pe urmă de intervenție, de descurajare și reprimare.

Starea de urgență dă seama de o tendință periculoasă care nu a dispărut niciodată, dar care s-a agravat în ultimele săptămâni: tendința de a transforma serviciul public în forță de dominație discreționară. Nenumărați au fost oamenii de rând care au semnalat faptul că au fost amendați cu amenzi uriașe pentru pretinse sau foarte discutabile încălcări ale ordonanțelor militare. Dar când șefii Poliției instituie un concurs și fac un merit din numărul și mărimea amenzilor, suntem într-o derivă care trebuie urgent corectată. Nu ordinea publică e grija ei, ci manifestarea propriei puteri. Eu, agentul X, îți pot da o amendă care să îți închidă gura pentru luni de zile. Și dacă deschizi gura din nou, îți dau o amendă de zece ori mai mare. Pentru că pot să fac asta, pentru că șefii mei nu doar că îmi permit asta, ci mi-au și ordonat să procedez așa.

Atunci când minimul amenzii este de două ori mai mare ca o pensie medie sau egalează salariul mediu, iar când maximul amenzii depășește salariul lunar al președintelui (nu și pensiile speciale ale unor reprezentanți ai regimului de forță), avem un semnal neliniștitor privind brutalitatea unor măsuri și mentalitatea unor șefi ai poliției pentru care e un motiv de satisfacție ca omul de rând să poată fi zdrobit cu ușurință. Am văzut în filmări oameni îngenunchind și implorând milă agentului de poliție pentru a nu primi o amendă care, în această perioadă, poate distruge o familie. Care este rostul Poliției? Să umilească oamenii de rând constatând sau chiar inventând uneori o infracționalitate facilă, să dovedească vinovăția cu orice preț? Sau să prevină ca alte infracțiuni să se producă.

În țările occidentale, sistemul penal și constituțional interzice acordarea unor amenzi excesive; amenzile trebuie să fie, inclusiv în această perioadă excepțională, proporționale cu gravitatea faptelor comise. În Belgia, amenzile pentru încălcarea regulilor de carantină nu depășesc 500 de euro (adică 20-25% dintr-un salariu mediu) decât în caz de recidivă. În majoritatea statelor occidentale, avertismentul este urmat de amenzi ce merg de la câteva zeci de euro până la 4.000 de euro în caz de infracțiune repetată.

Amenda este recursul ultim al polițistului care a epuizat mijloacele de prevenție și nicidecum dovada puterii lui indiscutabile. Dar când secretarul de stat, dovedit ca plagiator, iese periodic să anunțe triumfalist rezultatele deosebite obținute de Poliția română care a depășit planul de amenzi, atunci nu mai suntem în gestiunea crizei sanitare, ci în spectacolul unei puteri nedemocratice, care nu admite replică și contestare.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania