La Muzeul ASTRA din Sibiu sunt în toi pregătirile pentru ziua în care complexul muzeal va fi redeschis publicului.

Specialiștii muzeului folosesc această perioadă în care nu pot primi vizitatori pentru a recondiționa și restaura gospodării tradiționale din patrimoniul ASTRA.

Se lucrează la recondiționarea șurii din lemn a Gospodăriei Pastorale din Rășinari, care a fost afectată din cauza umidității pe timpul iernii, iar acum este refăcută cu unelte tradiționale, fără să-i fie afectat aspectul inițial.

Specialiștii muzeului se ocupă și de restaurarea elementelor de lemn originale ale foișorului casei din Vlădești. Stâlpii balustradei și scândurile de stejar ce asigură închiderea foișorului sunt expuse intemperiilor, ce determină degradări asupra lemnului. Din această cauză, structura elementelor ce constituie închiderea prispei a fost afectată. În aceste zile au fost înlăturate suprafețele deteriorate de la nivelul scândurilor de stejar, iar acestea au fost repuse în canturile care susțin întregul sistem de închidere la prispă. De asemenea, stâlpii de prispă (originali) au fost consolidați.

Intervențiile de restaurare și de consolidare ale materialelor lemnoase originale au fost realizate de specialiștii laboratorului de Restaurare – Transfer –Reconstrucție Monumente al Muzeului ASTRA.

Potrivit muzeografilor de la ASTRA Sibiu, casa de pomicultor din Vlădești (Vâlcea), datată 1833, spune povestea arhitecturii de lemn muntenești, dintr- o zonă submontană, cu o specificitatea culturală aparte. Prezența foișorului, supus procedurilor de restaurare, oferă casei o notă de originalitate, fiind un element de podoabă a casei dar și unul util, mărind spațiul de locuit. Foișorul este caracterizat prin suplețea și originalitatea esteticii sale constructive, toate acestea datorându-se faptului că avem de a face cu o casă de intelectuali de țară.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.