Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) deschide vineri, la ora 10:00, aplicaţia Programului IMM Invest România, care va permite IMM-urilor afectate semnificativ de criză să îşi asigure lichidităţile pentru derularea activităţii curente sau pentru investiţii, prin accesarea unor finanţări garantate.

Speakerii live-ului pe Facebook vor fi Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR, Cristian Păun, preşedinte CA FNGCIMM şi Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM.

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat miercuri că acesta este cel mai important program de susţinere a IMM-urilor din România, din ultimii 30 de ani, un program simplu, la care vor participa peste 40.000 de IMM-uri.

“Primele solicitări pot să se facă pe 17 aprilie, vineri. Deci, începând de vineri este funcţional tot sistemul”, a afirmat miercuri Florin Cîţu.

Acesta a precizat că schema de ajutor de stat este aprobată de Comisia Europeană.

FNGCIMM va garanta aceste finanţări în numele şi în contul statului român, iar garanţiile vor putea acoperi un procent de maximum 80% din creditele de investiţii, cu o valoare maximă de 10 milioane de lei, şi din creditele/liniile de credit destinate finanţării capitalului de lucru necesar întreprinderilor mijlocii, în valoare de până la 5 milioane de lei, şi/sau un procent de 90% din creditele/liniile de credit, în valoare de până la un milion de lei acordate întreprinderilor mici, respectiv din creditele/liniile de credit de până la 500.000 lei, acordate microîntreprinderilor.

Pentru IMM-urile nou-înfiinţate, valoarea maximă a finanţării pentru creditele/liniile de credit pentru capital de lucru va fi calculată ca dublul mediei cheltuielilor aferente capitalului de lucru din balanţele lunare.

Durata maximă a finanţării în cazul creditelor pentru realizarea de investiţii este de 72 de luni, cu o perioadă de graţie de maxim 18 luni, iar durata maximă a finanţării în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru este de 36 de luni, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă de încă 36 de luni.

Garanţiile se acordă la solicitările băncilor, pe baza aceleiaşi documentaţii necesare pentru aprobarea creditelor, printr-o procedură rapidă, imediat după operaţionalizarea Programului şi după înscrierea băncilor finanţatoare în Program.

“FNGCIMM este pregătit să implementeze Programul IMM Invest România, ca măsură de menţinere în viaţă a peste 40.000 de IMM-uri. Am creat o schemă simplă de finanţare/garantare, în condiţii avantajoase pentru beneficiari, am configurat organizaţional fluxurile de analiză şi aprobare să funcţioneze în regim de urgenţă. Înţelegem perfect că în această situaţie de criză, întreprinderile mici şi mijlocii sunt cele mai afectate şi le suntem alături pentru a le asigura gura de oxigen de care au nevoie pentru supravieţuire. Solicităm tuturor partenerilor bancari să colaboreze pentru a depăşi acest moment critic, având încredere în capacitatea noastră operaţională de garantare. În această perioadă de incertitudine dorim să eliminăm măcar parţial presiunea resimţită de cele mai afectate întreprinderi mici şi mijlocii, iar pe ceilalţi antreprenori, care nu se regăsesc în criteriile de eligibilitate ale acestui program, îi anunţăm că în curând vom operaţionaliza un alt produs de finanţare/garantare, susţinut din surse proprii FNGCIMM”, a declarat săptămâna trecută Dumitru Nancu, director general FNGCIMM.

Înregistrarea beneficiarilor în program se realizează pe platforma online dedicată programului, prin parcurgerea următoarelor etape: beneficiarul aplicant se înregistrează în aplicaţia online disponibilă pe site-ul www.imminvest.ro, completează online datele de identificare, ataşează declaraţia IMM în format pdf, aplică pentru unul sau mai multe credite/ linii de credit. Aplicaţia software va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuării înregistrării. După efectuarea verificării datelor şi elementelor înregistrate de potenţialul beneficiar aplicant, FNGCIMM emite acordul de principiu privind eligibilitatea în cadrul programului, precum şi numărul de înregistrare. FNGCIMM pune on line la dispoziţia instituţiei de credit selectate documentele înregistrate de IMM, precum şi acordul de principiu privind eligibilitatea beneficiarului aplicant; instituţia de credit analizează cererea beneficiarului şi adoptă intern decizia de acordare a creditului de investiţii/creditului liniei de credit conform solicitării beneficiarului; instituţia de credit aprobă creditul şi transmite FNGCIMM solicitarea privind acordarea garanţiei de stat.

Creditele se acordă în funcţie de criteriile specifice prevăzute în normele şi procedurile interne de creditare ale instituţiilor de credit, cu încadrarea în normele de garantare ale FNGCIMM şi cu respectarea regulilor de gestionare a plafoanelor anuale.

Perioada de derulare a Programului este determinată de alocarea de către MFP a plafonului de garanţii de stat, pentru anul 2020, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul Programului fiind de 15 miliarde de lei.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Inca de sambata, 11 aprilie, Comisia Europeana anunta ca accepta ca Guvernul Orban sa le dea intreprinderilor mici si mijlocii (IMM) din Romania ajutoare de stat in valoare de 16 miliarde de lei (circa 3,3 miliarde de euro). Guvernul nu va putea acorda, insa, aceste ajutoare oricum, ci doar in niste conditii deja stabilite de Comisia Europeana (CE) printr-un cadru legislativ temporar, creat anume pentru perioada pandemiei.

Cati bani vor putea imprumuta IMM-urile

Potrivit Fondului de garantare, firmele vor putea lua imprumuturi garantate de stat in 2 scopuri: ca sa aiba capital de lucru sau ca sa investeasca.

CNPIMMR arata ca statul va garanta un procent major din imprumutul luat de o microintreprindere, in functie de mai multe criterii, astfel:

– 90% din valoarea liniilor de credit pentru finantarea capitalului de lucru acordate microintreprinderilor (0-9 salariati) in valoare de pana la 500.000 de lei, intreprinderilor mici (10-49 salariati) in valoare de pana la 1.000.000 de lei si intreprinderilor mijlocii (50 -249 salariati) in valoare de pana la 5.000.000 de lei.

– 80% din valoarea creditelor pentru investitii in valoare de pana la 10 milioane de lei sau a liniilor de credite in valoare de pana la 10 milioane de lei; se poate garanta si pentru ambele produse luate cumulat (credit si linie de credit) dar numai cata vreme valoarea totala a celor doua produse accesate nu depaseste 10 milioane.

Pentru aceste credite, costurile de garantare, dobanzile, comisioanele de risc vor fi acoperite integral de stat, potrivit CNPIMMR.

Cine va avea prioritate la bani si cine nu are acces la ei

La acest moment, in Romania exista intre 400.000 si 500.000 de IMM-uri, iar potrivit datelor CNPIMMR, activitatea acestora s-a redus cu 40%, la nivel national, din pricina pandemiei. Pe termen scurt, antreprenorii si-au luat masuri de siguranta ca sa reziste. Dar e putin probabil ca, fara sprijin, acesti intreprinzatori sa se poate descurca pe termen lung. Iar, odata de economia va reporni, e posibil ca societatile lor sa ajunga in insolventa sau chiar in faliment.

Pericolul este real pentru buna parte dintre antreprentorii din sectorul IMM. Cu toate astea, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii se asteapta ca in programul de creditare pe care il lanseaza in dimineata zilei de vineri sa se inscrie doar 40.000 de IMM-uri.

Cine stabileste care firme primesc imprumuturile cu dobanda zero. Criteriile de evaluare

Potrivit Fondului de garantare pentru IMM-uri si CNPIMMR, antreprenorii vor putea depune cereri pentru imprumuturi garantate de stat cu dobanda zero dupa lansarea aplicatiei destinate preluarii aplicatiilor.Ce urmeaza? Iata pasii, potrivit Fondului de garantare:

– aplicatia in care antreprenorul a solicitat imprumutul va genera automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuarii inregistrarii;

– FNGCIMM va analiza documentatia in 24 de ore si – daca va considera ca solicitarea e indreptatita – va emite un acord de principiu privind eligibilitatea in cadrul programului si un numar de inregistrare, dupa verificarea informatiilor furnizate de potentialul beneficiar;

– tot FNGCIMM trimite online bancii la care firma vrea sa se imprumute documentele, precum si acordul de principiu privind eligibilitatea beneficiarului aplicant.

– banca analizeaza cererea de finantare si hotaraste daca acorda imprumutulIn cazul in care banca vrea sa imprumute IMM-ul, cere FNGCIMM garantare pentru creditul respectiv si, abia dupa ce primeste confirmarea garantarii imprumutului, ii va da antreprenorului banii.

– FNGCIMM analizeaza solicitarea bancii si raspunde in termen de 3 zile.

Inseamna acest lucru ca daca un antreprenor depune cerere de imprumut la finele acestei saptamani va avea si banii intr-o saptamana? Ramane sa vedem.

FNGCIMM a mai comunicat si ca nu va stabili dupa bunul plac daca un IMM este sau nu eligibil pentru a se imprumuta. Dimpotriva, o va face im baza unor criterii. Cu alte cuvinte, pot primi imprumut cu dobanda zero doar acele firme care:

– nu se afla in dificultate si nici in litigiu, in calitate de parat, cu Ministerul Finantelor Publice si/sau institutia de credit partenera;- nu figureaza cu credite restante, inclusiv pentru finantarile tip leasing, in ultimele 6 luni anterioare datei de 31 decembrie 2019

– nu se afla in interdictie de a emite cecuri la data de 31 decembrie 2019 si nu figureaza cu incidente majore cu bilete la ordin in ultimele 6 luni anterioare datei de 31 decembrie.

– prezinta institutiei de credit garantii colaterale care, in cazul creditelor de investitii impreuna cu garantia de stat si ipoteca legala imobiliara si/sau mobiliara asupra activelor finantate din credit, acopera in proportie de cel putin 100% valoarea finantarii.

Pentru creditele pentru finantarea capitalului de lucru pot fi incluse in structura de garantii aferente creditului ipoteca legala mobiliara asupra soldurilor creditoare ale tuturor conturilor deschise de beneficiar la institutia de credit, impreuna cu garantia de stat;- impotriva lor nu s-a deschis procedura insolventei.

Potrivit informatiilor furnizate de CNPIMMR acesta investitie a statului in garantarea creditelor cu dobanda zero pentru IMM ar urma sa produca 75 de miliarde de lei in economie si sa contribuie la mentinerea a 580.000 de locuri de munca.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania