31 de localnici cdin localitatea Recea, județul Maramureș, au sfidat autoritățile și au decis să participe la slujba din Vinerea Mare la biserica din localitate. Sesizați, oameni legii au solicitat întreruperea slujbei religioase, iar preotul a fost sancționat contravențional cu suma de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanței militare.

Polițiștii au controlat documentele tuturor participanților la slujbă. Aceștia aveau adeverințe completate, însă niciuna nu justifica prezența lor la adunarea publică. 

Enoriașii au fost înștiințați de polițiști că vor primi amenzile acasă.

“Polițiștii maramureșeni care se aflau în misiune și efectuau activități de patrulare pe raza unei localități au constatat că în biserică se oficia o slujbă religioasă, unde au participat mai mulți cetățeni. Oameni legii au solicitat întreruperea slujbei religioase, iar preotul a fost sancționat contravențional cu suma de 20000 de lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanței militare. De asemenea, în lăcașul de cult au fost identificate alte 31 de persoane. Polițiștii efectuează verificările necesare pentru a stabili și identifica câte dintre acestea au avut atribuții pentru oficierea slujbei religioase, respectiv pentru Paști (pregătirea pâinii binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă și vin). urmând ca celelalte persoane, care au asistat la acest serviciu, să fie sancționate contravențional“, a declarat Dan Bucă, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureș.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania