Mai multe organizații patronale din industia ospitalității au înființat Alianța Pentru Turism (ATP), o structură informală deschisă și constituită voluntar, ce lansează și un prim proiect, S.O.S. Turismul Românesc – Soluții de Organizare și Susținere a Turismului Românesc, un demers unitar, bazat pe vocea puternică a întregii bresle, coordonat și focusat pe viitorul turismului românesc. Până la acest moment au aderat la acest grup 15 organizații importante ale turismului românesc, multe alte organizații și experți exprimându-și interesul.

Proiectul este menit să demonstreze importanța acestui domeniu economic și să aducă propuneri de relansare a acestei industrii, obiectivul anunțat fiind dublarea contribuției turismului în PIB în următorii patru ani. 

„Cum va fi economia și viața noastră după criza medicală pe care o parcurgem depinde în primul rând de noi. De fiecare dintre noi. Prin inițierea acestui proiect și prin instrumentele de comunicare pe care le vom folosi, dorim să colectăm cât mai multe propuneri privind susținerea și revirimentul turismului românesc. Urmăriți evoluția, vă invităm să participați la colectarea informațiilor, completând propunerile dvs. în formularul de pe pagina FIHR”, precizează inițiatorii proiectului.

Concluziile desprinse în urma derulării acestui proiect se vor constitui într-un set de propuneri bine argumentate care până la începutul lunii mai vor fi redactate într-un Manifest pentru Viitorul Turismului Românesc și prezentat decidenților din administrația statului. Acest manifest va conține strategiile necesare turismului românesc pentru următorii 15-25 de ani.

Peste 70 de specialiști din turism s-au alăturat acestui proiect lucrând în 10 grupuri de lucru conduse de oameni cunoscuți din breaslă și dedicați domeniului:

  • Turism sustenabil – Andrei Blumer, AER
  • Inovare, digitalizare, debirocratizare – Gabriel Iovu, expert în soluții informatice HORECA
  • Forța de muncă – Daniel Mischie, HORA
  • Promovare – Simion Alb, expert în promovare
  • Investiții în turism – Organizația Patronală Mamaia-Constanța – Anca Pavel Nedea
  • Creșterea capacității administrative – Paul Mărășoiu, FIHR
  • Hoteluri și unități de cazare – Iuliana Tasie OPTBR & FIHR
  • Restaurante, centre de evenimente și unități de entertainment – Octav Dura, HORA
  • Agenții de turism și servicii conexe –  Dumitru Luca, ANAT
  • Transportatori – Mihai Fertig, expert in transport turistic

„Industria ospitalității este un domeniu în care fără îndoială regulile și modul de desfășurare a activității vor trebui regândite la scară globală, însă categoric nu poate fi ignorat. Suntem conștienți că forma pe care o va lua această industrie va fi diferită, mult schimbată. Nimic nu va mai fi ca înainte. Ca să nu mai pierdem încă un tren, din lungul șir al celor care au trecut fără să oprească și la noi, trebuie să începem să lucrăm asiduu încă de acum pentru construcția viitorului. Aceste vremuri perturbatorii pot aduce și oportunități. Astăzi toți jucătorii din turismul mondial sunt la același nivel, din păcate nivelul fiind zero. Putem oare privi acest lucru și ca pe o oportunitate, ca pe o șansă de a lua un nou start, o ocazie de repoziționare, astfel încât să schimbăm felul în care România este văzută în turismul european și in cel mondial? Noi suntem de părere ca DA, însă aceste lucruri nu se întâmplă peste noapte. Pentru a face această schimbare e nevoie de un demers comun, de o colectare a ideilor bune, a ideilor inovatoare, de argumentare a acestor idei, de o muncă intensă de informare, evaluare, selecție, analiză, comparații și prioritizări. Mai există însă o valență pe care turismul românesc o are și cu care putem începe reconstrucția domeniului. Avem o piață internă foarte activă, cei mai mulți dintre români alegând să-și petreacă vacanțele în țară. Multe alte națiuni fac eforturi la acest moment să-și convingă cetățenii să nu-și mai programeze vacanțele în străinătate și să rămână în țările lor”, concluzionează membrii Alianței Pentru Turism (ATP).

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.