Alin Bonța, Cu bicicleta prin Hunedoara, Editura Karina, Deva, 2019.

Când destinul vrea să faci ceva, nu te poți opune. Adică, no, te încrâncenezi cât te  încrâncenezi, așa vreo 46 de ani, dar până la urmă ajungi să-ți urmezi linia vieții trasată de ursitoare. Așa-i și cu Alin Bonța. Născut (că doar nu l-o fi adus barza), la Crișcior, o localitate din județul Hunedoara), acum nici nu zic câți ani, s-o hotărât să se facă inginer. Acum e manager de firmă, dar între timp s-o apucat și de biciclit pe șosele, asta după ce s-o săturat să tot alerge pe la maratoane.

Surprinzător, o dat-o și pe de lături: adică s-o apucat de scris. Cică, la început, așa mai timid, pe un forum sau blog, ceva de genul. Apoi s-o pus pe tipărit și scos la cărți aproape pe bandă rulantă: Cu bicicleta prin Pirinei (2015), Cu bicicleta prin Corsica (2017), Cu bicicleta prin Tenerife (2018). Toate apărute la Editura Karina din Deva. Și, mai nou, în 2019, Cu bicicleta prin Hunedoara. Or mai fi ele și altele, dar nu le am eu în biblioteca personală. Ceea ce am remarcat e faptul că, contrar principiului care spune că trebuie să pleci din centru (comuna Crișcior) ca să ajungi la periferiile din Spania sau Franța, Alin Bonța a făcut invers. A plecat inițial, de fapt ani de zile, departe prin lume ca să se apropie de casă, de centrul căruia nu-i parcursese încă toate drumurile. Bine, biciclitul pe șosea nu prea putea fi făcut acum 15 ani în România…

Problema asta cu volumul despre județul Hunedoara văzut de pe două roți e mai mare și mai consistentă decât celelalte. e normal, că doar și zona e mai spectaculoasă decât nu știu care Pirinei, Corsici sau Tenerife. Eventual Andorre. Spre deosebire de ălelalte volume, care conțin doar un fel de rapoarte zilnice împănate de fotografii din turele cicliste, Cu bicicleta prin Hunedoara. Cele mai frumoase trasee de șosea din județ. Adică toate, e un pic mai altfel.

În primul rând ca dimensiuni. În al doilea rând sunt descrise 44 de trasee, textele fiind însoțite de informații privind lungimea, „diferența de nivel cumulată”, panta maximă, gradul de dificultate evidențiat prin cinci iconițe cu bicicliști colorate în alb și negru, cu anexe care menționează altitudinea de la plecare, altitudinea de la sosire, panta medie și „urcarea cumulată”.

…Acum ce să zic? Adevărul? Hai să-l zic: este o exagerare în titlu. „Adică toate”!!!??? Poate că, într-un fel are dreptate Alin Bonța. Sau avea atunci când a scris volum în cauză. Personal cunosc cel puțin trei trasee care nu sunt menționate. Bine, eu m-am cam rătăcit pe ele la câteva intersecții, că nu-s toate marcate. Dar astea sunt deja poveștile mele.

Ca să vedeți ce fain scrie Alin Bonța în volumul Cu bicicleta prin Hunedoara vă dau doar câteva citate. Puține. „Doamne, cum cobor pe îngustimea aia, când începe asfaltul! Curbele sunt line, bicla face exact ce vreau eu și sunt fericit. De-a dreptul fericit. Doar faptul că la trecerile bruște între lumină și soare nu prea văd nimic în față, câteva secunde îmi mai temperează elanul, astfel îmi vine să las naibii frânele și să zbor…” (p. 140).

„Undeva, mai jos de mine, pe mâna stângă cum merg, se aude clar cum un țăran își ceartă oile iar câinele contribuie și el cu ce poate, adică latră, îngrijorător pentru mine aș spune. Imediat însă descopăr că scena se petrece pe versantul opus mie, peste vale, dar totul se aude așa de aproape de parcă aerul s-a rarefiat și sunetele zburdă libere, care încotro” (p. 54).

„Aici, sus, dacă ajungi primul și privești către prietenii tăi ce urmează să vină, ți se pare că ies din pământ, nu vin pe drum. Le vezi mai întâi casca, apoi fața chinuită și abia apoi apare bicicleta. La mine nu e cazul, nu mai vine nimeni. Poate doar cel care trebuia să mă împingă un pic…” (p. 266).

Acesta e farmecul volumelor de literatură ciclistică scoase din jobenul propriu de către Alin Bonța. Nu pot decât să mă înclin!

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:
PATREON
Sau fă o donație direct în contul nostru bancar: RO16BTRLRONCRT0517131201 - Banca Transilvania