Vicepreşedintele Comisiei Europene Vera Jourova a denunţat duminică ‘dependenţa morbidă’ a Uniunii Europene faţă de China şi de India în materie de produse medicale, scoasă la iveală de criza coronavirusului, transmite AFP, citată de Agerpres.

‘Această criză a dezvăluit dependenţa noastră morbidă de China şi de India în materie de produse farmaceutice’, a declarat Vera Jourova în cursul unei dezbateri la televiziunea publică cehă.

‘Este ceva ce ne face vulnerabili şi trebuie să-i răspundem printr-o schimbare radicală’, a mai spus comisarul ceh, responsabil cu valorile şi transparenţa.

‘Vom trece în revistă lanţurile (de aprovizionare), vom încerca să diversificăm şi, la modul ideal, să producem cât de mult este posibil în Europa’, a subliniat ea.

‘Aceasta este o mare lecţie pe care am învăţat-o’, a dat asigurări vicepreşedinta CE.

Potrivit Verei Jourova, executivul comunitar va elabora până la finalul lunii un plan strategic în materie, pe care îl va înainta Parlamentului European şi liderilor statelor membre ale Uniunii.

‘Acest plan va fi legat de noul buget al UE (pentru 2021-2027). Dacă nu ne vom pune rapid de acord asupra noului buget, vom avea mari probleme cu banii pentru relansare şi cu sursele de finanţare’, a avertizat ea.

Cehia, la fel ca numeroase alte state din Uniunea Europeană, depinde de livrările de măşti de protecţie din China.

Cehia, care a început luni să relaxeze restricţiile impuse pentru a lupta împotriva coronavirusului, a raportat duminică seara un total de 6.701 de cazuri de contaminare, dintre care 186 de decese.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.