Mai multe persoane care petreceau luni în stradă într-un cartier din Alba Iulia au fost amendate de către poliţişti pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare.

“La Alba Iulia au fost aplicate 11 sancţiuni în valoare totală de 31.000 de lei unor persoane care au făcut o petrecere în stradă”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Potrivit acestora, nu au fost înregistrate incidente în rândul petrecăreţilor. Oamenii legii au intervenit deoarece nu erau respectate prevederile Ordonanţelor Militare.

Petrecerea a fost transmisă în direct pe o reţea de socializare de către unul dintre participanţi, care a fost amendat ulterior cu 15.000 de lei.

Luni, IPJ Alba a intensificat activităţile de patrulare în zonele cu risc pentru nerespectarea regulilor impuse de starea de urgenţă.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.