Stăm acasă pentru a ne proteja și a proteja și pe ceilalți de infectarea cu coronavirus. Sunt restricții necesare care vor ajuta la combaterea epidemiei, dar pentru mulți sunt tot mai apăsătoare.

Situațiile extreme scot din noi ce e mai bun și ne inspiră tot felul de idei pe care înainte nu le-am fi avut, consideră echipa Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT). “Poate că, dacă nu am fi fost atât de forțați de situație să stăm în case, nu am fi simțit niciodată atât de acut dorința de a ieși și nici nu am fi apreciat atât de mult ideea de explorare. Dar așa, ne-am gândit să vă ajutăm să mai evadați din universurile voastre interioare și să călătoriți alături de noi în timp și spațiu. Așa s-a născut ideea rubricii ”Arheologia de acasă”, în cadrul căreia ne-am gândit să vă luăm cu noi pe șantierele noastre arheologice, să vă arătăm imagini din lumile descoperite de noi, să vă explicăm istoria prin incursiuni în adânc. Veți vedea că veți descoperi altfel profunzimea ei”, spun specialiștii muzeului din Cluj-Napoca.

MNIT a publicat pe site-ul său primele două episoade din seria ”Arheologia de acasă”, despre Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia (județul Hunedoara) și despre Șantierul arheologic Covasna – Cetatea Zânelor.

“Când spui ”Sarmizegetusa Regia”, n-ai cum să nu simți o anumită măreție și o anumită rezonanță a puterii. Este numele capitalei dacice și, pentru arheologi, a fost primul indiciu că vestigiile de acolo au o însemnătate aparte. Amplasată într-o zonă superbă din Munții Orăștiei, întinsă pe sute de terase, cu o arhitectură monumentală a edificiilor, cu urmele sau ”rănile” unor războaie care au marcat istoria unui Imperiu, cu tezaure imense care au născut legende și încă le nasc, cu amploarea și intensitatea locuirii ei, Sarmizegetusa Regia are alura unui „Munte Sacru” (Kōgaionon), despre care relata într-un scurt pasaj Strabon, la începutul secolului I î. Hr. Toate acestea au înscris Grădiștea de Munte – Sarmizegetusa Regia, alături de întreg ansamblul de cetăți din Munții Orăștiei, pe lista siturilor de referință pentru antichitatea europeană”, spune dr. Răzvan Mateescu, arheolog MNIT, despre situl arheologic de la Sarmizegetusa Regia.

„Impresionantă prin amplasare, dar şi prin vestigiile din piatră păstrate, Cetatea Zânelor a inspirat de-a lungul timpului admiraţie şi teamă, de numele ei legându-se numeroase poveşti şi legende. Pe Dealul Cetății, în tradiţia locală, ar fi locuit Ileana Cosânzeana şi suratele ei, zânele, de unde şi denumirea locului. Cercetările arheologice începute la mijlocul secolului XX au făcut cunoscut numele celor mai importanți locuitori de pe Dealul Cetății. Nu a fost vorba despre zâne, ci despre daci. De-a lungul timpului Cetatea Zânelor a atras curioși, căutători de comori, erudiți sau specialiști. Identitatea celor care au ridicat cetatea a rămas pentru multă vreme o enigmă”, spune dr. Paul Pupeză despre Cetatea Zânelor.

Puteți explora cele două obiective istorice și vedea mai multe imagini din timpul cercetărilor arheologice, pe site-ul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

(SURSA FOTO: Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei)

Citește și

De la Tăblițele de la Tărtăria, la glandele de castor împotriva holerei. Pagini de istorie prezentate online de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.

1 COMENTARIU

  1. ‘National’ si ‘Transilvania’ par a fi on contradictie in termeni in acest context. Bine, stiu de ce se pompeaza cu ‘national’ peste tot, dar ma plictisesc in izolare…

Comments are closed.