Începând de marți, 21 aprilie, capacitatea de testare a laboratorului pentru Covid-19 al Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud a fost validată. Cu alte cuvinte, laboratorul din Bistrița poate efectua în mod independent teste pentru depistarea infecțiilor cu noul coronavirus, nemaifiind necesară recoltarea probelor în duplicat pentru a fi trimise spre confirmare la laboratorul PCR din Cluj-Napoca.

În urma validării capacității sale de testare, laboratorul DSP Bistrița-Năsăud poate analiza toate probele recoltate în județ, inclusiv cele din Spitalul Județean de Urgență (SJU), fără a mai fi nevoie să fie trimise pentru validare paralelă la laboratorul din Cluj.

Prefectul județului, Stelian Dolha, a dat din nou asigurări că inclusiv aparatura achiziționată de către SJU va trece în cel mai scurt timp probele necesare avizării.

Pentru creșterea capacității de testare din județ, în perspectiva vârfului de sezon epidemic, m-am implicat, încă de săptămâna trecută, așa cum i-am asigurat pe cei din conducerea Spitalului Județean de Urgență, pentru rezolvarea avizării laboratorului RT PCR al SJU, la nivelul Ministerului Sănătății, și aceasta va fi rezolvată în cel mai scurt timp, a declarat prefectul Stelian Dolha.

Astfel, în județul Bistrița-Năsăud, este foarte probabil ca să devină funcționale și total independente, cu capacități depline de testare, două laboratoare de analize pentru COVID-19.

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.