fbpx
spot_img
23.7 C
Cluj-Napoca
AcasăTransilvania MeaTransilvania Mea | Prin Carei. La pas

Transilvania Mea | Prin Carei. La pas

Publicat în

spot_img
spot_img

Viața a decis să văd și eu Careiul. Bănuiesc că toată lumea a auzit de Carei. Cine nu a auzit, e musai să mă contacteze în privat pentru a-și lărgi cunoștințele. Contra cost, bineînțeles, dar fără să afle ANAF-ul. Prima întrebare: ce este deci Careiul și cum a devenit el celebru? A doua întrebare: cum de am ajuns eu acolo?

Să le luăm pe rând. Dar nu chiar de la Herodot și nici măcar de la „pașopt” încoace. Conform site-ului primăriei, la ora actuală localitatea Carei este un municipiu cu 11 grădinițe, 4 școli  și 4 licee, având peste 23.000 de locuitori. Surprinzător, adresa primăriei se află pe 1 decembrie 1918 și nu pe 25 octombrie 1944. Obiectivele turistice enumerate sunt parcul dendrologic (foarte îngrijit, într-adevăr), Castelul Karolyi, care adăpostește și muzeul municipal, un ștrand termal și o „grădină a viilor”. Bănuiesc că referitor la această grădină, e vorba despre o locație de unde se culeg struguri pentru a se face vin și nu despre opusul locurilor unde hodinesc morții.

„Numele oraşului villa Karul apare într-un document datat din 1320, dar întemeierea localităţii este anterioară acestei date. În 1335 possessione Nogkorwl apare într-un document în vecinătatea localităţilor Kaplonmonostura, Kozar, Bobald şi Tubultheleke (ultimele 3 sunt localitãţi dispãrute)”. Până aici e totul clar, sper, mai ales numele localităților de mai sus. Urmează însă informații amețitoare. Cel puțin pentru mine, care nu știam că „în secolul al XIV-lea localitatea era o aşezare mică, cu câteva străduţe, casele ţăranilor fiind făcute din chirpici şi acoperite cu trestie, în jurul domeniului familiei Károlyi şi al domeniului Vaday (al cărui nume îl păstrează şi azi strãduţa „Vaday-köz”, str. Gh. Bariţiu). Într-un document datat din anul 1389 sunt amintite 3 străzi din localitate: Berueucha (str. Berveni), Bobaducha (str. Bobald) şi Wyucha (str. Nouă)”.

Revenim cu alte informații. „În secolul al XIX-lea se continuă dezvoltarea şi urbanizarea oraşului. Dupã revoluţia din 1848 oraşul primeşte statut organizat, care intrã în vigoare în anul 1876, când Hegedûs József devine cel dintâi primar al oraşului. Sigiliul şi stema oraşului datează din 1848, reîntărite în 1902 şi 1907 de împăratul Ferenc József. În anii 1920 se constituie în oraş noi cartiere: cartierul Petreşti, Tireamului, Căplenilor, se populează cătunul Galambos, Tisztviselõ-telep (str. Nicolae Iorga) cu locuințele funcţionarilor din oraş”.

Aici simt nevoia să intervin cu alte amănunte legate de celebritatea Careiului. Pentru cei care au făcut în liceu materia „Istorie” la „opționale”, trebuie să precizez faptul că în 1944, pe data de 25 octombrie, armata română „a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei”, astfel încât Ziua Armatei Române se aniversează și acum. De aceea e actualul municipiu Carei faimos: că a fost ultima „brazdă de pământ românesc” eliberată. Bine, eu cred că mai mergi câteva sute de metri (sau kilometri) prin pustă, ca să ajungi unde e actuala graniță între noi și frații maghiari. Nu asta e important. Important e faptul că așa am auzit și citit eu despre Carei… Plus că au și un monument care apare în cărțile de istorie.

Cum la prima întrebare am răspuns deja, vreau să vă dau detalii despre cum am ajuns eu să mă plimb prin Carei. S-o fi numind el, din punct de vedere administrativ municipiu, dar chiar e un oraș frumos. Are și hotel de 4 stele, ceea ce nu putem spune despre alte localități, gen Orăștie.

Prin toamna lui 2018, Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni, mai precis Grig, organizează o expoziție. Unde credeți? La Carei. „Sâmbătă, 17 noiembrie 2018, într-unul din spațiile destinate artelor vizuale din Castelul Károlyi (sediul Muzeului Municipal Carei) a avut loc vernisajul expoziției „FOTOcronici”, organizată de către membri Asociaţiei Artiștilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) la invitația Foto Clubului „Vasile Véning Laslo” din localitate”. Cu lucrări am participat mulți. 53 de lucrări „realizate de 25 de artiști fotografi membri ai AAFH: Adrian Trifu, Adrian Stoica, Alexandru Popa, Andrei Rosetti, Claudiu Dungă, Cătălin Tibori, Cornel Gușat, Cosmin Stan, Cristian Rus, Daniel I. Iancu (adică eu), Diana Andras, Edwina Kasler, Francisc Németh, Grigore Roibu, Ioan Todor, Ioana Rusu, Marius Isfan, Nicolae Oprea, Ovidiu Rațiu, Ovidiu Manoilescu, Radu Muntean, Raul Poenar, Adrian Sopincean, Traian Urieș, Vasile Sârb”. Pe afișul expoziție, pe invitații etc. era chiar una dintre pozele mele. Nu  dădea bine să nu mă duc.

Așa că am mers. Cu mașina lui Grig. El fiind la volan. Nu mai țin minte cum m-am dus, nu mai știu cum m-am întors. Cert este că sunt viu și acum scriu. Grig s-a cazat la 4 stele, că avea bonuri de vacanță. Eu am mers și am dormit pe strada Minerului. Cred. Că m-o băgat prietenul (de atunci) Attila pe niște ulițe de nu mai știu cum se numesc.

Înainte de asta am fost la vernisaj. Fain. Nimic de zis. Că doar erau pozele noastre. Cum v-am mai zis, o poză de-a mea pe afiș. Genial. Apoi ne-am urcat într-un fel de coperiș, de unde se vedea toată pusta din jurul Careiului. Ba chiar mai departe, pe tărâmurile maghiare. Am fotografiat și alte expoziții și Castelul Karolyi și parcul din jurul acestuia și o nuntă care tocmai avea loc, spre nefericirea ulterioară a mirelui. Sper că Violeta nu citește ceea ce scriu.

Apoi ne-am dus la un restaurant să mâncăm. În buricul târgului. Pardon! Municipiului. Nu am fost tare impresionat de tot felul de gulașuri, mămăligi, ciuperci etc. În schimb pălinca a fost wowww…

Am ajuns pe pensiunea de pe strada Minerului. Excepțională. I-am zis lui Attila că dimineața merg pe jos, ca să văd monumentul Ostașilor Români care au eliberat pe 25 octombrie 1944 Careiul. Și să văd și ălea patru blocuri din Carei care au zece etaje. Zece!!! Etaje, nu blocuri!!! Apropo!. Cea mai înaltă clădire din Orăștie e spitalul. Cred, după cum m-am uitat pe net, că are cinci. Maximum șase.

Am văzut monumentul. Am traversat orașul-municipiu. Am trecut iar pe lângă muzeul municipal. Am ajuns la hotelul de 4 stele. O coborât Grig și m-o lăsat să urc în mașina lui ca să mă ducă acasă. A fost fain. Emoțiile au fost ca la venire.

Daniel I. Iancu

Articole recente

Se deschide circulația pe Centura Sântandrei

Centura Sântandrei se finalizează cu 3 luni înainte de termen și este prima din cele cinci centuri din zona metropolitană a Municipiului Oradea dată în folosință.

Un ucrainean aflat pe munte de 3 zile, rămas fără apă şi hrană, recuperat de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră maramureșeni

În timpul acţiunii de salvare au mai fost găsiţi pe munte alţi doi cetăţeni ucraineni. Aceştia se aflau în deplasare şi au fost preluaţi de poliţiştii de frontieră din Poienile de sub Munte.

Pünkösdi visszacsatlakozás

Az egyház sok problémája abból származik, hogy visszakívánkozik az ószövetségbe. Jobban szeretné, ha megint lennének valakik, akik helyette elvégzik a vallásos tennivalókat. Legyenek különleges emberek, akik megmondják, mit kell tenni, hírt adnak a jövendôrôl és helyettünk cselekszenek!

Pelerinaj la Șumuleu Ciuc | László Felföldi, episcopul Diecezei de Pécs: Trebuie să ne întoarcem şi să căutăm punctul cel mai profund al credinţei...

În omilia sa, oratorul pelerinajului din acest an a dedicat o secţiune specială tinerilor, avertizându-i împotriva pericolelor lumii digitale şi subliniind că şi ei, „tinerii care construiesc şi continuă viitorul”, au nevoie de bucuria credinţei.

Mai multe articole de același fel

Transilvania mea | Turul Centenarului. Partea I. Din Deva la Timișoara

Habar nu aveam de turul respectiv. Cum stăteam eu liniștit pe canapea, după Revelion, numai ce primesc un mail de la Bamse. Era 4 ianuarie 2018, iar mail-ul era ceva de genul: băăă nu mergem și noi? Bine, Bamse o fost mai finuț și nu m-o luat cu Băăă!. Mi-o zis „Ciao, Dani!”.

Transilvania mea | Prin Apuseni. O seară la Tarnița

După o curbă, numai ce zărim în zare o mașină de teren în fața unei porți din fața unei case. Îl abandonez pe Ovidiu lângă bagaje și îmi fac curaj să intru în curtea omului. Pustiu ca-n Sahara, doar că era mai frig