23 aprilie este o zi de sărbătoare în calendarul creștin, când este prăznuit Sfântul Mucenic Gheorghe, apărător al celor robiți, ocrotitor al celor săraci, purtător de biruință. În calendarul popular astăzi este sărbătoarea Sângiorzului, care marchează începutul primăverii în noul an agrar.

Cu prilejul acestei mari sărbători a lumii creștine și, deopotrivă, a lumii satului tradițional românesc, Muzeul Județean de istorie și Artă Zalău oferă publicului o prezentare a obiceiurilor și tradițiilor populare de Sângiorz.

În imaginarul arhaic Sfântul Gheorghe era un zeu al vegetației, protector al cailor și vacilor și al holdelor semănate, care avea în grijă toată natura înverzită, frate bun cu Sfântul Dumitru, cu care, de altfel, împărțeau anul pastoral în două: vara pastorală și iarna pastorală. Amândoi au, în imaginarul popular, niște chei imense, cu care închid anotimpurile: Sângeorzul închide iarna și deschide vara, la 23 aprilie, iar Sânmedrul închide vara și aduce iarna, la 26 octombrie.

Faptele sale de vitejie se centrează, în memoria colectivă folclorică, pe episodul în care omoară scorpia sau balaurul și slobozește apele necesare rodirii câmpului: balaurul cu nouă capete cerea câte un suflet, ca hrană, fiecărui om care voia să ia apă din fântâna oprită. Împăratul a fost nevoit să-și trimită și el, fata, ca hrană balaurului, dar Sfântul Gheorghe se luptă cu balaurul, îl omoară și salvează fata de împărat. De altfel, aceasta este și ipostaza cea mai cunoscută în iconografia populară, cea a Sfântului Gheorghe omorând balaurul.

O sărbătoare a fertilității: udatul fetelor…

Sărbătoarea Sângiorzului, prin valențele sale magice atribuite de mentalitatea populară, era momentul cel mai prielnic pentru performarea unor scenarii potrivite pentru dobândirea sau păstrarea fertilității, sănătății și vigorii. Oamenii se sculau mai repede pentru a avea o viață mai lungă, iar pentru a fi sănătoși și mănoși și harnici tot timpul anului, tinerii satului se udau și chiar se urzicau; se udau cu apă rece, să fie curați și iuți și sănătoși:

La Sângiorz meream dupămiaza la danț și după danț așe ne udau cu apă… Îmi aduc aminte că făceam danțu la școală, când să făcea școala și podu la școală încă nu era făcut. Și o mărs feciorii acolo sus, și o aruncat apă păstă noi acolo, la danț, dă sus… doamne, ce o fost atuncea… o zâs: – Sângiorzu, Sângiorzu! Amu nu mai face nimeni.

Da, și altădată, te duceai undeva la Sângiorz și când ieșeai afară aiște tineri, că bătrânii nu mai făceau așe, odată arunca o găleată de apă păstă tine și așe zâcea: – Sângiorzu, Sângiorzu! Obiceiu aiesta o fost la noi. Numa feciorii stropeau, feciorii stropeau fetele (Mărie Mureşan, Muroaia, Chilioara – Sălaj).

Tot acum, de Sângiorz, toată casa era împodobită cu ramuri verzi, pentru a asigura prosperitatea și voioșia casei, dat fiind faptul că se credea că Sfântul Gheorghe este cel care aduce primăvara și verdeața; uneori, veredeața se punea la poartă, ca să aducă noroc întregii gospodării          

Începutul anul pastoral: măsurișul laptelui… și împreunatul oilor

Sângiorzul marca începutul anului pastoral și era ziua în care țarina satului era închisă, fiind interzisă pășunării animalelor, până în Vinerea Mare (14 octombrie) și tot acum se angajau păstorii și se măsura laptele oilor din turmă[1]. Concret, măsurișul se organiza în ultimele zile ale lunii aprilie sau în primele zile din luna mai, adică dacă nu chiar de Sângiorz, cel puțin într-un segment temporal dominat de această sărbătoare. Era momentul când se reuneau în turmă oile fără miei, pentru pășunat, se măsura laptele oilor fiecărui proprietar, pentru o corectă repartizare în cursul anului a cantității de lapte ce revenea fiecărui proprietar de oi.

Cercetările ample efectuate în zone în care creșterea oilor era preponderentă de către I. A. Goia atestă faptul că în Sălaj funcționau două sisteme tradiționale de măsurare și distribuire a laptelui, ambele având la bază cantitatea de lapte obținută prin mulgerea oilor la măsuriș.

————————————–

[1] Ioan Toşa, Simona Munteanu, Calendarul ţăranului român de la sfârşitul secolului al XIX-lea, Editura Mediamira, Cluj Napoca, 2003, p. 118 – 119

Publicaţia Știrile Transilvaniei se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile expuse nefiind sub responsabilitatea administrației publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului. Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.